N-am contestat in 15 zile

17 ianuarie 2018 95

Daca n-am contestat decizia judecatoriei in 15 zile, mai departe ce se poate de facut?

Comentariile juriștilor 1

Descărcaţi discuția
  • Avocat
  • Dreptul civil
  • Dreptul muncii
  • Dreptul familiei
  • Dreptul afacerilor
  • Alte domenii
  • Dreptul imobiliar
  • Alte contravenţii

Pornind de la ipoteza că faceți referință la un dosar contravențional, recursul împotriva hotărârii judecătorești se depune în termen de 15 zile de la data pronunțării hotărârii judecătoreşti sau, pentru părțile care nu au fost prezente la şedința de judecare a cauzei contravenționale, de la data înmânării copiei de pe... mai detaliat hotărârea judecătorească. Persoana care a omis termenul menționat poate fi repusă în termen de instanță. Astfel, recursul declarat cu omiterea termenului prevăzut de lege, dar nu mai târziu de 15 zile de la începutul executării sancţiunii sau perceperii despăgubirii materiale, se consideră depus în termen dacă instanţa a constatat că întârzierea a fost determinată de motive întemeiate sau de neinformarea despre adoptarea hotărârii a participantului la proces, care nu a fost prezent la judecarea cauzei, nici la pronunţarea hotărârii asupra ei.

17 ianuarie 2018