Neînțelegeri cu vecinii care au modificat fara acte casa lor (care are perete comun cu a noastra) si nu putem schimba acoperisul

24 iulie 2021 37

Buna ziua. Avem casa primită prin moștenire de la părinți. În actul de la cadastru de care dispunem, este loc după casa noastră. Aven, însă vecini, care la fel au obținut prin moștenire acea gospodărie. În actele lor cadastrale nu este indicat acea construcție, deoarece era un sarai acolo. Părinții s-au inteles si au dat voie vechilor proprietari sa faca perete comun cu casa noastră, însă era la un nivel mai jos acoperișul. Reiterez ca acea construcție nu este indicată în moștenirea lor, pentru ca era era ilegală. Acum, peste ani, noi eram plecati de acasa ei au ridicat acoperișul la nivelul acoperișului nostru, au agățat acoperițul lor, de fapt, de grinzile casei noastre.
De nenumarate ori le-am spus ca nu este legal si chiar ne-am adresat in judecata, care a durat ani de zile, am câștigat, dar oricum nimic nu se mișcă. Nu vreau să le creez prejudicii vecinilor, dar nu am acces la peretele meu ca să-l repar. Vreau, de asemenea, sa schimb acoperișul casei mele pentru ca lemnul e vechi si putred, dar trebuie sa indepartez mai intai acoperișul lor. Ce sa fac? Multumesc frumos!