Nu mi-au fost achitați banii pentru lucrările executate în temeiul unui contract civil

30 septembrie 2024 0

Bună ziua. Am activat un timp într-o firmă în baza unui contract civil de prestare servicii. Pe data de 15 august 2024 am anunțat verbal administratorul, în prezența unor martori, că voi lucra doar până pe data de 22 august. Nu am primit banii pentru munca prestată. Administratorul m-a tot purtat cu vorba că mă vor achita. Am înregistrări audio și mesaje de la administrator precum că până la sfârșitul lunii septembrie vor stinge datoria. Pe 30 septembrie, însă, am primit următorul mesaj de la administrator: ”Bună ziua. Actul predare primire a lucrărilor nu e semnat. Vă aștept joi în oficiu la ora 16:00”. Ce pot face ca să primesc banii pentru lucrările executate? M-am adresat la Inspectoratul Muncii, dar acolo nu mă pot ajuta, pentru că e vorba de contract civil.

Comentariile juriștilor 1

Descărcaţi discuția
  • Avocat
  • Dreptul civil
  • Dreptul penal
  • Dreptul muncii
  • Dreptul familiei
  • Dreptul imobiliar

Buna ziua, in baza contrcatului de prestare servicii de regula se da un raport, sau act de predare primire a lucrarilor/serviciilor prestate. Achitare se face în baza lucrului efectuat, totodată dvs va aflati in prezenta unui contract de prestare servicii valabil, care produce efecte juridice. Pentru ca sa vi... mai detaliat se dea un rapsuns complet urmează să se analizeze contrcatul de prestare servicii.

3 octombrie 2024