Nulitatea procesului contraventional?

26 martie 2018 62

Buna ziua. Sunt agent constatator. Spuneti, va rog: in procesul-verbal contraventional am invocat toate puncetele in afara de sediul juridic al persoanei juridice. Are aceasta ca efect nulitatea procesului-verbal? Am indicat codul fiscal si denumirea persoanei juridice, dar nu am scris numai sediul, restul totul e scris: denumirea agentului economic, numele administratorului, codul fiscal al administratorului, codul fiscal al agentului economic. Multumesc.

Jurist comments 1

Download discussion
Igor Brinișter
  • Avocat
  • Dreptul civil
  • Dreptul familiei
  • Dreptul imobiliar
  • Dreptul afacerilor
  • Alte domenii
  • Dreptul muncii
  • Alte contravenţii

Bună ziua D-le agent constatator,
Articolul 443 alin. (1) litera c) Cod Contravețional spune clar ce trebuie să prevadă procesul-verbal cu privire la contravenție.
Mai jos vedeți textul integral al articolului și trimiterea linkul unde găsiți CC al RM.
Articolul 443. Conţinutul procesului-verbal cu privire la contravenţie
(1)... mai detaliat Procesul-verbal cu privire la contravenţie va cuprinde:
a) data (ziua, luna, anul), ora şi locul încheierii;
b) calitatea, numele şi prenumele agentului constatator, denumirea autorităţii pe care o reprezintă;
c) numele, prenumele, domiciliul, ocupaţia persoanei în a cărei privință a fost pornit procesul contravențional, datele din buletinul ei de identitate, iar în cazul persoanei juridice, denumirea, sediul, codul ei fiscal, datele persoanei fizice care o reprezintă;
d) fapta contravenţională, locul şi timpul săvîrşirii ei, circumstanţele cauzei care au importanţă pentru stabilirea faptelor şi consecinţelor lor juridice, evaluarea eventualelor pagube cauzate de contravenţie;
e) încadrarea juridică a faptei, norma materială contravenţională şi indiciile calificative ale elementelor constitutive ale contravenţiei;
f) aducerea la cunoştinţa persoanei în a cărei privință a fost pornit procesul contravențional şi a victimei a drepturilor şi obligaţiilor lor prevăzute la art.384 şi 387;
g) obiecţiile şi probele pe care persoana în a cărei privință a fost pornit procesul contravențional le aduce în apărarea sa, precum şi obiecţiile şi probele victimei;
h) informații despre instituția bancară şi despre modul de plată a amenzii.
(2) În cazul în care persoana în a cărei privință a fost pornit procesul contravențional este un minor, în procesul-verbal se va consemna şi numele, prenumele, domiciliul părinţilor sau ale altor reprezentanţi legali.
(3) În cazul în care persoana în a cărei privință a fost pornit procesul contravențional sau victima nu cunoaşte limba procesului-verbal, se asigură asistenţa unui interpret/traducător, datele lui consemnîndu-se în procesul-verbal.
(4) În procesul-verbal se individualizează corpurile delicte (se descriu forma, mărimea, culoarea, greutatea, alte caracteristici care permit individualizarea lor), indicîndu-se datele proprietarului şi, după caz, măsurile luate pentru valorificarea sau conservarea lor.
(5) Procesul-verbal se semnează pe fiecare pagină de agentul constatator, de persoana în a cărei privință a fost pornit procesul contravențional şi de victimă cînd există. În cazul în care constatarea contravenţiei este de competenţa unui organ colegial, procesul-verbal cu privire la contravenţie se încheie de către preşedintele organului colegial sau de către un membru ales cu votul majorităţii membrilor prezenţi la şedinţa în al cărei cadru are loc constatarea faptei ori desemnat de către preşedintele acestei şedinţe şi se semnează de către toţi membrii prezenţi la şedinţă.
(6) Faptul absenței persoanei în a cărei privință a fost pornit procesul contravențional ori al refuzului acesteia de a semna procesul-verbal se consemnează în procesul-verbal şi se certifică prin semnătura cel puțin a unui martor, indicîndu-se şi datele de identitate ale acestuia.
(7) În procesul-verbal nu se admit rectificări, adăugiri, alte modificări. În cazul necesităţii unor astfel de acţiuni, se încheie un nou proces-verbal, în care se face consemnarea respectivă.
(8) În cazul în care contravenţia prevăzută la capitolul XIII al cărţii întîi a fost constatată cu ajutorul mijloacelor tehnice certificate sau al mijloacelor tehnice omologate şi verificate metrologic, agentul constatator, după stabilirea identităţii conducătorului de vehicul, poate încheia procesul-verbal şi în absenţa persoanei în a cărei privință a fost pornit procesul contravențional. În procesul-verbal încheiat în cazurile prevăzute de prezentul alineat se indică tipul, modelul şi numărul de identificare al mijlocului special cu ajutorul căruia a fost constatată contravenția.
(9) Partea rezolutivă a procesului-verbal cuprinde decizia agentului constatator de sancţionare, de încetare a procesului contravențional sau de remitere a cauzei funcționarului abilitat sa examineze cauza contravențională, din cadrul autorității din care face parte agentul constatator, ori în instanţa de judecată, cu recomandarea, în toate cazurile, dacă consideră necesar, privind sancţionarea sau privind încetarea procesului, indicîndu-se şi termenul de contestare în instanţa de judecată.
(10) Dacă norma contravenţională prevede aplicarea punctelor de penalizare sau dacă contravenţia imputată prevede acumularea a 15 puncte de penalizare, partea rezolutivă a procesului-verbal va conţine şi menţiunea respectivă.
(11) În cazul deciziei de sancţionare, partea rezolutivă a procesului-verbal va cuprinde şi date privind informarea persoanei în a cărei privință a fost pornit procesul contravențional despre dreptul de a plăti jumătate din amendă dacă amenda este plătită în cel mult 72 de ore de la stabilirea ei. În cazul în care persoana în a cărei privință a fost pornit procesul contravențional recunoaşte săvîrşirea contravenției şi acceptă sancțiunea stabilită în procesul-verbal de către agentul constatator, procesul-verbal cu privire la contravenție constituie actul de decizie asupra cauzei contravenționale. Faptul recunoaşterii contravenției şi al acceptării sancțiunii stabilite de către agentul constatator se consemnează în procesul-verbal cu privire la contravenție.
(12) În cazul deciziei de remitere a cauzei contravenţionale spre examinare funcționarului abilitat din cadrul autorității din care face parte agentul constatator sau în instanţa de judecată, agentul constatator transmite după competență procesul-verbal şi materialele cauzei contravenţionale.
(13) Copia de pe procesul-verbal se înmînează persoanei în a cărei privință a fost pornit procesul contravențional şi victimei la cerere. În cazul procesului-verbal încheiat în absenţa persoanei în a cărei privință a fost pornit procesul contravențional, copia de pe procesul-verbal se înmînează în modul prevăzut la art.382 alin.(6).
(14) În cazul prevăzut la art.16 alin.(2), agentul constatator expediază materialele cauzei contravenţionale autorităţii publice locale pentru problemele minorilor şi, după caz, poate solicita, prin demers, instanţei de judecată aplicarea faţă de minor a măsurii de constrîngere cu caracter educativ conform prevederilor art.104 din Codul penal.


Articolul 445. Nulitatea procesului-verbal cu privire la contravenţie
Neconsemnarea în procesul-verbal cu privire la contravenţie a datelor şi faptelor indicate la art.443 are ca efect nulitatea acestuia.

http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=369412

26 martie 2018