Buna ziua. Am o problema cu recalcularea pensiei alimentare, care nu are capăt. Fosta soție a înaintat o cerere de majorare a pensiei alimentare din luna septembrie 2021. Eu am fost informat despre acest fapt în februarie 2022 de un un executor pe care nu-l cunosc. Acesta mi-a trimis niște fișiere în limba rusă care mie nu îmi sunt clare. L-am rugat sa fiu informat în limba română, dar nu am primit răspuns. În schimb, mi-a aplicat sechestru pe contul bancar de pe care efectuam regulat transferurile. Executorul prin intermediul căruia efectuam transferurile începând cu anul 2019 m-a sunat și mi-a spus că eu am restanțe și că nu aș fi achitat pensia alimentara din anul iunie 2021, ceea ce nu este adevărat. Am toate copiile transferurilor ca dovada, pe care și i le-am trimis prin mail. La rugămintea mea de a face un recalcul și o încheiere ca să fiu informat cât trebuie sa achit ca diferență din luna septembrie până în prezent, nu am primit răspuns. Sechestrul de pe contul bancar l-au ridicat câteva zile în urmă. Poate cineva să-mi dea un sfat cum pot rezolva aceasta problemă? Este un abuz sau nu? Exista organe competente la care aș putea să mă adresez online, deoarece nu sunt în țară, ca să mă ajute să rezolv această problemă? Fosta soție afirma că nu ar mai fi primit pensia alimentară din luna septembrie 2021 până în prezent, dar eu transferurile le-am efectuat. Vă rog frumos, dacă mă puteți ajuta măcar cu un sfat.
Mihail Grigoraş
Buna Vasile, unicul organ, care poate să intervină în chestiune DVS este Uniunea Națională a Executoriul Judecătorești, eu îți public Email ; unej@unej.md sau adresa lor mun. Chișinău, str. Kiev 3a, etajul 3, puteți să depuneți o cerere analogică a mesajului menționat de DVS, cu anexa documentelor de confirmare la... mai detaliat transferul efectuat.