Poate fi schimbat prețul de vânzare al unui imobil dacă a trecut mai puțin de un an de la procurarea lui?

1 mai 2021 48

Bună ziua. Am nevoie de niste informații cu privire la cumpararea unui bun imobil, un apartament mai exact. Am ajuns la etapa în care trebuie să adunăm toate actele necesare, dar avem de o nedumerire. Proprietarul bunului a achizitionat acest apartament anul trecut în luna august și susține că nu poate să schimbe prețul apartamentului în contract o perioada de timp, cu toate că el a investit bani în el și respectiv este o diferenta în jur de 10.000 Euro între pretul initial și cel de acum. Vreau să știu dacă într-adevăr există o astfel de lege care nu permite să fie schimbat prețul. Proprietarul așa justifică faptul ca nu poate indica în contract pretul real, ci doar pe ala cu care a fost procurat apartamentul anul trect. Mi se pare destul de dubios, însa nu am gășit nici confirmarea, nici infirmarea acestei situații juridice.

Jurist comments 2

Download discussion
Serghei Sandu
  • Avocat
  • Dreptul civil
  • Dreptul muncii
  • Dreptul familiei
  • Dreptul afacerilor
  • Alte domenii

Bună ziua Ion. Prețul contractului (al bunului imobil în acest caz) se stabilește de părțile contractante. Este evident că vânzătorul nu dorește să indice prețul real datorită faptului că trebuie să achite impozit pe venit, dar și notarul la momentul autentificării contractului va solicita să indicați prețul real al imobilului,... mai detaliat dar dvs. ca cumpărător (dacă suma depășește 200 000 lei) va trebui să faceți dovada provenienței banilor.

5 mai 2021
Alexandru Lungu
  • Avocat
  • Dreptul civil
  • Dreptul muncii
  • Dreptul familiei
  • Dreptul imobiliar
  • Alte domenii

Bună ziua.
Proprietarul nu vrea să indice prețul real pentru a evita impozitarea pe creșterea de capital (diferența de preț).

5 mai 2021