Poate fi suspendat contractul individual de muncă în condițiile art. 76, lit. d „carantină”?

18 martie 2020 119

Ce presupune carantina, prin derogare de la CM? Asta în condițiile când la unitate nu sunt depistate persoane infectate cu noul virus și sunt întreprinse masuri de protecție.

Comentariile juriștilor 2

Descărcaţi discuția
Nicolae Ilco (Calin)
  • Parajurist
  • Dreptul civil
  • Dreptul muncii
  • Dreptul familiei
  • Dreptul imobiliar
  • Alte contravenţii

Salutare

Conform Legii privind supravegherea de stat a sănătăţii publice:

carantină – restricţia activităţilor de circulaţie, izolarea şi/sau separarea de alte persoane a persoanelor suspecte de a fi infectate, dar care nu sînt bolnave, sau a bagajelor, containerelor, mijloacelor de transport ori a bunurilor suspecte de a fi contaminate într-o manieră care... mai detaliat să prevină posibila răspîndire a infecţiei sau contaminării;

Sunt justificate acțiunile de suspendare a contractelor de muncă în cazul în care se declară stare de urgenta în sănătatea publică:

stare de urgenţă în sănătatea publică – ansamblu de măsuri cu caracter administrativ, economic, medical, social şi de menţinere a ordinii publice care se instituie provizoriu în unele localităţi sau pe întreg teritoriul ţării în caz de pericol sau declanşare a urgenţelor de sănătate publică în scopul prevenirii, diminuării şi lichidării consecinţelor acestora;

Conform art. 58, legea sus-menționată:

Articolul 58. Declararea stării de urgenţă în sănătatea publică
(1) Starea de urgenţă în sănătatea publică se declară de către Comisia naţională extraordinară de sănătate publică şi/sau comisia teritorială extraordinară de sănătate publică, la propunerea directorului Agenției Naționale pentru Sănătate Publică sau a conducătorilor centrelor de sănătate publică responsabile pentru teritoriul respectiv...

Mai multe detalii găsiţi aici: https://www.legis.md/cautare/getResults?doc_id=106570&lang=ro

Servus

18 martie 2020
Silviu Potîrniche
  • Avocat-stagiar
  • Dreptul civil

Bine ai venit pe yAvo!
•••
In situatia actuala NU puteti suspenda contractul de munca pe temeiul respectiv, din simplul motiv ca nu a fost instituita vreo carantina generala/nationala.
***
Trebuie, totusi, pe cat posibil, sa dati posibilitatea salariatilor sa lucreze de acasa, daca sunteti angajator.

18 martie 2020