POT PRIMI PASAPORT BIOMETRIC DACA AM DATORII?

16 ianuarie 2018 298

DIN 2001 PINA IN 2005 AM AVUT MAI MULTE DOSARE PENALE PE CARE AM FOST JUDECAT LA INCHISOARE SI TOTODATA JUDECATA M-A OBLIGAT SA RESTITUI PAGUBELE MATERIALE. DIN INCHISOARE M-AM ELIBERAT IN 2012. IN ACELASI AN AM INCERCAT SA-MI FAC PASAPORT, DAR MI S-A REFUZAT DIN CAUZA DATORIILOR. CUM AS PUTEA SA-MI FAC PASAPORT BIOMETRIC SI DE CE AM NEVOIE PENTRU TOATE PROCEDURILE? MULTUMESC FRUMOS!

Comentariile juriștilor 1

Descărcaţi discuția
Olesea Harti
  • Parajurist
  • Dreptul familiei
  • Alte domenii

Potrivit articolului 140 din Constituția Republicii Moldova, legile şi alte acte normative sau unele părţi ale acestora devin nule, din momentul adoptării hotărîrii corespunzătoare a Curţii Constituţionale. Curtea Constituțională a pronunțat pe 10 mai 2017 hotârărea prin care a declarat ca fiind neconstituțională partea din Codul de Executare care prevedea... mai detaliat Interdicţia privind eliberarea documentelor de stare civilă, a actelor de identitate sau a permiselor de conducere .Prin urmare, din data de 10 mai 2017, orice interdicție instituită în privința eliberării actelor menționate își pierde puterea și nu este nevoie de niciun fel de pași suplimentari pentru a cere eliberarea actelor respective.
Totusi, Va recomand sa adresati o cerere scrisa la executorul judecatoresc cu solicitarea de a emite Incheierea de anulare a interdictiilor. Cu Incheierea respectiva mergeti la Registru si anexati la setul de acte pe care il veti prezenta la perfectarea pasaportului/buletinului :
• Actul de identitate de uz intern valabil - buletin de identitate, buletin de identitate provizoriu;
• pașaportul anterior (dacă există) sau declarația de pierdere/furt a pașaportului;
• cerere pentru deținere a două pașapoarte valabile, după caz;
• documentul, care atestă grupa sangvină, la prima documentare;
• dovada achitării taxelor și a tarifelor stabilite pentru eliberarea pașaportului;
• documentele ce atestă dreptul la înlesniri, după caz (pentru beneficiarii de înlesniri la eliberarea pașaportului, în condițiile prevederilor legale).
• NOTĂ: buletinul de identitate provizoriu trebuie să fie însoțite de certificatele de stare civilă, după caz: certificatul de naștere; certificatul de schimbare a numelui și/sau prenumelui; certificatul de căsătorie/divorț; certificatul de deces soț/soție.

17 ianuarie 2018