Privind la neeliberarea carnetului de muncă

24 iunie 2019 27

Problema mea este urmatoarea: am activat aproape jumătate de an într-o întreprindere si când am hotărât să plec, am anunțat cu o lună înainte. Toată luna eu îi întrebam când să scriu cererea de eliberare, iar ei - mai târziu. Am lucrat până la sfârșit, doar ultima zi nu am lucrat fiindcă din motive de sănătate am fost internată în spital. Respectiv, peste o săptămâna eu apelez administratoarea si întreb când să scriu cererea. Am scris și peste o săptămână sun să-mi iau actele și salariul și îmi spun că ordinul încă nu este gata. Am așteptat 4 ore și am semnat ordinul, dar actele nu mi le-au dat motivând că nu au ștampila. Acum, peste încă o săptămână, îmi spune că încă nu-i semnat. Și nici nu va fi semnat pentru că directorul e plecat la odihnă (negând că de atunci el nu a fost la întreprindere să semneze).

Jurist comments 1

Download discussion
Vitalie Onofrei
  • Avocat
  • Dreptul civil
  • Dreptul imobiliar
  • Dreptul afacerilor
  • Alte domenii
  • Dreptul muncii

Buna
Conform normei legale 1) Salariatul are dreptul la demisie - desfacere a contractului individual de muncă, cu excepţia prevederii alin.(41), din proprie iniţiativă, anunţînd despre aceasta angajatorul, prin cerere scrisă, cu 14 zile calendaristice înainte. Curgerea termenului menţionat începe în ziua imediat următoare zilei în care a fost înregistrată cererea
Astfel... mai detaliat nu e necesar să așteptați pina se va semna ordinul, nu e motiv de refuz din partea angajatorului. În lipsa director, urma a fi desemnat alt responsabil, în lipsa acestuia nu se finisează lumea.
Depuneți o plîngere la Inspectoratul Muncii, aceștia vor efectua control al legalității.

24 iunie 2019