Procedura penala

26 iulie 2017 63

Buna ziua. Va comunic in calitate de parte vătămată. Mi s-a expediat o scrisoare cu inștiințare de la procuratura: prin ordonanța in temeiul art.287/1 alin.(1) pct.2 CPP, s-a suspendat urmărirea penală in cauza penală in cadrul căreia am fost recunoscuta in calitate de parte vătămată (din mers mi s-a sustras geanta, avind in ea acte, bani 3.150 lei). In final geanta distrusă mi-a fost restituita de către politia de sector care a fost anunțată imediat dupa acțiunea savirsita din strada de către bănuit. Acțiunea avind loc in Ianuarie anul curent.
Stimați avocați, ce șanse as avea in caz daca nu sunt de-acord cu hotărârea emisă conform ART.287/1 alin.(1), pct.2 CPP, de contestare in ordinea art.299/1 CPP, pentru a-mi restitui bunurile si despăgubiri morale? As mai menționa un moment, buletinul pe numele meu a fost restituit de persoane terțe necunoscute, ca cică, cineva l-a gasit si altcineva mi l-a restituit. Aceasta persoana a fost audiată de politie, dar nici un alt raspuns nu as mai avea de la inspectoratul de politie din sector.

Comentariile juriștilor 1

Descărcaţi discuția
  • Avocat
  • Dreptul civil
  • Dreptul penal
  • Dreptul muncii
  • Contravenţii rutiere
  • Alte contravenţii

Bună ziua, Caterina!

Suspendarea urmăririi penale este o acţiune procesuală firească atunci când organul de urmărire penală nu poate identifica persoana care a săvârşit infractiunea (in speta, infractiunea de jaf). Acest lucru este necesar şi pentru a suspenda curgerea termenului de prescripţie de tragere la răspundere penală a persoanei vinovate. Din... mai detaliat această perspectivă este o acţiune pozitivă pentru dvs. Din alt punct de vedere, înţeleg dorinţa dvs. de a fi identificată cât mai repede persoana vinovată, de a fi pedepsită şi de a vi se repara prejudiciul material cauzat. Însă, acest lucru este cu neputinţă atât timp cât făptuitorul nu este identificat. Bănuiesc că organul de urmărire penală a depus tot efortul întru identificarea făptuitorului (cel puţin acest lucru se prezumă). În acest caz, nu prea văd rostul contestării acelei ordonanţe de suspendare; or, pentru a fi admisă plângerea, dvs. trebuie să prezentaţi careva probe din care să rezulte că ofiţerul de urmărire penală nu a realizat toate acţiunile procesuale necesare în vederea identificării făptuitorului (de exemplu, nu a ridicat şi examinat careva înregistrări video, nu a audiat careva martori etc.). Dacă nu dispuneţi de asemenea probe, plângerea dvs. va fi una neîntemeiată.

Dacă, totuşi, intenţionaţi să contestaţi actul de suspendare a urmării penale, trebuie să o faceţi în decurs de 15 zile din momentul în care acesta vi s-a adus la cunoştinţă. Plângerea va fi examinată de procurorul ierarhic superior, după care, în cazul în care nu veţi fi de acord cu decizia procurorului, o veţi putea contesta la judecătorul de instrucţie.

P.S. Nu uitaţi că suspendarea urmării penale nu înseamnă neapărat clasarea cauzei penale. Nu este exclusă ipoteza în care făptuitorul să fie identificat şi, ulterior, reluat procesul penal ca, în cele din urmă acesta să fie condamnat, iar dvs. despăgubită.

Cu respect,
Copeţchi Stanislav

26 iulie 2017