Proces-verbal contraventional pe care nu l-am semnat

27 decembrie 2019 70

Buna. Deplasandu-ma cu automobilul pe un drum cu 4 benzi (cate 2 in fiecare directie), delimitate cu linie continua dubla, am fost nevoit sa ocolesc pe stanga, intersectand marcajul, un taximetrist care a franat brusc in fata mea. Taximetristul circula pe banda din stanga, deoarece pe banda din dreapta erau automobile care stationau. El a virat maximal pe dreapta lipindu-se de automobilele parcate si a stationat, lasand ca si cum loc de ocolire. Instinctiv, fara sa gandesc prea mult, am ocolit acest taximetrist, incalcand putin linia dubla. Putin mai in fata era un agent de patrulare, care m-a vazut pe mine ca vinovat. In discutia cu agentul care m-a oprit a intervenit un alt agent care nu cunostea circumstantele pe care le explicam. Faptul ca i-am cerut sa se prezinte l-a enervat si l-a determinat sa intocmeasca un proces-verbal. Dupa care, a venit sa-mi aduca la cunostinta procesul-verbal. I-am cerut sa prezinte proba incalcarii, fapt care l-a infuriat si mai tare. Mi-a comunicat ca ei au aceasta proba, deoarece primul agent era dotat cu camera portativa, dar ei nu sunt obligati sa prezinte proba acum, ci doar in instanta. Atunci eu am refuzat sa semnez procesul-verbal. La randul sau, el a refuzat sa-mi lase o copie a acestuia. Cu cuvintele ca voi avea probleme si ca o sa caut singur acest proces-verbal, mi-a intors actele si mi-a dorit drum bun. La ce sa ma astept in continuare de la acesti agenti? Neprezentarea dovezii incalcarii la fata locului este un argument de anulare a procesului-verbal in instanta? Ce poate sa intreprinda acesti agenti in continuare cu procesul-verbal pe care nu l-am semnat?

Comentariile juriștilor 1

Descărcaţi discuția
Adrian Oprea
  • Avocat-stagiar
  • Dreptul civil
  • Dreptul familiei
  • Dreptul afacerilor
  • Contravenţii rutiere
  • Alte domenii

Buna ziua,

In cazul in care nu au dovezi de savarsire a contraventiei, acest proces-verbal (daca exista) este pasibil de nulitate absoluta, mai mult ca atat in situatia dvs sunt si alte temeiuri care pun la indoiala legalitatea actului.

Agentii constatatori conform Corului contraventional sunt obligati sa va elibereze o copie a... mai detaliat procesului-verbal chiar si in cazul in care ati refuzat sa-l semnati.

Deci nu merita sa retraiti intrucat acesti indivizi au incalcat flagrant legea, iar in cazul in care va vine prin intermediul postei vreo citatie de la INP, va sunt la dispozitie pentru a va ajuta.

28 decembrie 2019