Proces verbal nesemnat

19 aprilie 2018 29

Buna ziua. Am fost oprit de politia rutiera pentru depasirea limitei de viteza. Mi s-a intocmit proces verbal, insa eu nu am semnat, deoarece la solicitarea mea de a-mi prezenta radarul cu care s-a depistat incalcarea si certificatul metrologic al acestuia, ei nu au putut deoarece radarul nu era la ei ci in alta masina capcana. Deci cum am zis nu am semnat procesul verbal. Procesul verbal a ramas la ei. Ce urmeaza a fi cu acel proces? Sau ce trebuie eu sa intreprind? Multumesc anticipat!

Comentariile juriștilor 1

Descărcaţi discuția
Igor Brinișter
  • Avocat
  • Dreptul civil
  • Dreptul familiei
  • Dreptul imobiliar
  • Dreptul afacerilor
  • Alte domenii
  • Dreptul muncii
  • Alte contravenţii

Buna Vivian,
Mai jos vedeți drepturile și obligațiile persoanei în privința căreia se întocmește proces-verbal cu privire la contravenție. Totodată, vă recomand să atrageți atenție la prevederile art. 448 alin. (1) și art. 447/1 alin. (8) Cod contravențional al RM.

http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=369412
Articolul 384. Persoana în a cărei privinţă a fost pornit proces contravenţional
... mai detaliat (1) – abrogat.
(2) Persoana în a cărei privinţă a fost pornit proces contravenţional are dreptul:
a) la apărare;
b) să cunoască fapta imputată;
c) să fie asigurată, în cel mult 3 ore de la reţinere, cu un avocat care acordă asistenţă juridică garantată de stat dacă fapta este pasibilă de sancţiunea arestului contravenţional;
d) să anunţe, în cazul reţinerii, în termen de o oră din momentul reținerii, prin autoritatea competentă să soluţioneze cauza contravenţională, două persoane, la alegerea sa, despre faptul şi locul reţinerii;
e) să primească informaţie scrisă şi explicarea drepturilor sale expuse în prezentul articol, inclusiv a dreptului de a tăcea şi de a nu mărturisi împotriva sa, împotriva rudelor sale apropiate, a soţului/soţiei, logodnicului/logodnicei, precum şi de a nu-şi recunoaşte vinovăţia;
f) să fie audiată în prezenţa apărătorului dacă acceptă sau cere să fie audiată;
g) să aibă întrevederi cu apărătorul în condiţii confidenţiale, fără limitarea numărului şi duratei întrevederilor;
h) să ia cunoştinţă de materialele din dosar şi să i se elibereze, la cerere, în cel mult 24 de ore, copii de pe procesul-verbal;
i) să prezinte probe;
j) să formuleze cereri;
k) să conteste decizia asupra cauzei;
l) să recunoască total sau parţial vinovăţia în comiterea faptei ce i se impută;
m) să ceară recuzarea reprezentantului autorităţii competentă să soluţioneze cauza contravenţională, expertului, interpretului, traducătorului, grefierului;
n) să solicite audierea martorilor;
o) să facă obiecţii împotriva acţiunilor agentului constatator şi să ceară consemnarea obiecţiilor sale în procesul-verbal;
p) să ia cunoştinţă de procesul-verbal încheiat de agentul constatator, să facă obiecţii asupra corectitudinii lui, să ceară completarea lui cu circumstanţele care, în opinia sa, trebuie să fie consemnate;
q) să se împace cu victima în condiţiile prevăzute de prezentul cod;
r) să fie informat de agentul constatator despre toate hotărîrile ce se referă la drepturile şi interesele sale, să primească, la cerere, copii de pe aceste hotărîri;
s) să atace, în modul stabilit de lege, acţiunile şi deciziile autorităţii competente să soluţioneze cauza contravenţională, inclusiv hotărîrea judecătorească;
t) să retragă orice plîngere depusă personal sau de apărător în interesele sale;
u) să ceară şi să primească despăgubiri pentru prejudiciul cauzat prin acțiunile sau inacțiunile ilicite ale autorității competente să constate contravenția sau să soluționeze cauza contravențională.
(3) Realizarea de către persoana în a cărei privinţă a fost pornit proces contravenţional a drepturilor sale ori renunţarea la realizarea acestor drepturi nu poate fi interpretată în detrimentul persoanei şi nu poate avea consecinţe nefavorabile pentru ea.
(31) Dreptul prevăzut la alin. (2) lit. u) se oferă doar în cazul în care prin hotărîre judecătorească definitivă s-a constatat caracterul ilicit al acțiunilor sau al inacțiunilor autorității competente să constate contravenția sau să soluționeze cauza contravențională.
(4) Persoana în a cărei privinţă a fost pornit proces contravenţional este obligată:
a) să se prezinte la citarea autorităţii competente să soluţioneze cauza contravenţională;
b) să accepte, la cererea autorităţii competente să constate contravenția sau să soluţioneze cauza contravenţională, examinarea şi percheziţia sa corporală;
c) să accepte necondiţionat, la cererea autorităţii competente să constate contravenția sau să soluţioneze cauza contravenţională, testarea alcoolscopică, examenul medical, dactiloscopia, prelevarea de sînge şi de secreţii ale corpului pentru analiză;
d) să fie supusă expertizei judiciare, la cererea agentului constatator competent sau a instanţei;
e) să se supună dispoziţiilor legale ale agentului constatator şi ale preşedintelui şedinţei de judecată;
f) să respecte ordinea în şedinţa de judecată şi să nu părăsească sala de şedinţe fără învoirea dată de preşedintele şedinţei.
(5) Persoana în a cărei privinţă a fost pornit proces contravenţional are şi alte drepturi şi obligaţii prevăzute de prezentul cod.
(6) În conformitate cu prevederile prezentului cod, drepturile minorului se realizează şi de reprezentantul lui legal. Procesului contravenţional se aplică în mod corespunzător prevederile Codului de procedură penală cu privire la drepturile şi obligaţiile reprezentantului legal al minorului.

Articolul 4471. Examinarea cauzei contravenționale
de către autoritatea competentă
(1) Examinarea cauzelor contravenționale de către autoritățile prevăzute la art. 393 alin. (1) lit. b)–d) se efectuează cu respectarea prevederilor capitolelor I–VI din cartea a doua.
(2) După examinarea cauzei contravenționale, autoritatea competentă (persoana abilitată să examineze cauza) emite decizia asupra cauzei. Decizia comisiei administrative asupra cauzei contravenționale se adoptă sub formă de hotărîre.
(3) Decizia trebuie să conțină:
1) data (ziua, luna, anul) emiterii deciziei;
2) denumirea autorității (numele, prenumele, calitatea persoanei abilitate să examineze cauza) care a emis decizia, data examinării cauzei;
3) numele, prenumele, domiciliul, ocupația persoanei în a cărei privință a fost pornit procesul contravențional, datele din buletinul de identitate, iar în cazul persoanei juridice – denumirea, sediul, codul fiscal, datele persoanei fizice care o reprezintă;
4) expunerea circumstanțelor stabilite în cadrul examinării cauzei;
5) norma contravențională care încadrează fapta persoanei în privința căreia a fost pornit procesul contravențional;
6) soluția asupra cauzei, care poate fi:
a) încetarea procesului contravențional;
b) stabilirea vinovăției persoanei privind săvîrşirea contravenției imputate şi, după caz, aplicarea sancțiunii contravenționale;
7) soluția referitoare la obiectele şi la documentele ridicate (corpurile delicte);
8) în cazul sancționării, mențiunea privind informarea contravenientului despre dreptul de a plăti jumătate din cuantumul amenzii, dacă plata este efectuată în cel mult 72 de ore de la stabilirea amenzii;
9) mențiunea privind dreptul de contestare a deciziei, în conformitate cu prevederile art. 448.
(4) Prezența agentului constatator şi a persoanei în a cărei privință a fost pornit procesul contravențional la examinarea cauzei contravenționale este obligatorie.
(5) Absența agentului constatator sau a persoanei în a cărei privință a fost pornit procesul contravențional, citați în conformitate cu legislația, fără motiv întemeiat şi fără înștiințare prealabilă, nu împiedică examinarea cauzei.
(6) Dacă la examinarea cauzei contravenționale a participat persoana în a cărei privință a fost pornit procesul contravențional sau apărătorul acesteia, dar nu a fost întocmit proces-verbal al şedinței de examinare, decizia trebuie să conțină concluziile şi demersurile acestora şi rezultatele examinării demersurilor.
(7) Decizia asupra cauzei contravenționale se semnează de către persoana abilitată care a examinat cauza, iar decizia organului colegial – de către preşedintele şi de către secretarul şedinței.
(8) În termen de cel mult 3 zile de la data emiterii deciziei, copiile de pe aceasta se remit părților care nu au fost prezente la examinarea cauzei contravenționale şi, la cerere, celor prezente, faptul expedierii consemnîndu-se în dosar.
Articolul 448. Contestația împotriva deciziei agentului
constatator asupra cauzei contravenționale
(1) Contravenientul, victima sau reprezentantul acestora, procurorul, dacă este parte în cauza contravențională, în cazul în care nu sînt de acord cu decizia agentului constatator sau în cazul în care aceasta a fost emisă cu încălcarea normelor procesuale stabilite de prezentul cod, sînt în drept să conteste decizia emisă asupra cauzei contravenționale. Termenul de contestare a deciziei agentului constatator este de 15 zile de la data emiterii acesteia sau, pentru părțile care nu au fost prezente la şedința de examinare a cauzei contravenționale, de la data înmînării copiei de pe decizia respectivă în condițiile art. 4471 alin. (8).
(2) În cazul omiterii termenului prevăzut la alin. (1) din motive întemeiate, dar nu mai tîrziu de 15 zile de la data începerii executării sancțiunii sau a perceperii despăgubirii materiale, persoana față de care a fost emisă decizia poate fi repusă în termen, la cerere, de către instanța de judecată competentă să examineze contestația.
(3) Persoana față de care a fost emisă decizia şi care a lipsit atît la examinarea cauzei, cît şi la pronunțarea deciziei şi nu a fost informată despre decizia emisă poate contesta decizia agentului constatator şi peste termen, dar nu mai tîrziu de 15 zile de la data începerii executării sancțiunii contravenționale sau a perceperii despăgubirii materiale.
(4) Contestația împotriva deciziei emise asupra cauzei contravenționale se depune la autoritatea din care face parte agentul constatator care a examinat cauza. În cel mult 3 zile de la data depunerii, agentul constatator expediază contestația şi dosarul cauzei contravenționale în instanța de judecată competentă.
(5) Contestația depusă conform alin. (1) suspendă executarea sancțiunii contravenționale aplicată prin procesul-verbal cu privire la contravenție sau prin decizia agentului constatator.
(6) În cazul prevăzut la alin. (2), pînă la soluționarea repunerii în termen, instanța de judecată poate suspenda executarea deciziei.
(7) Depunerea contestației peste termen, conform alin. (3), nu suspendă executarea deciziei agentului constatator. Instanța de judecată care examinează contestația poate suspenda executarea deciziei atacate.
(8) Persoana care face contestație împotriva deciziei de aplicare a sancțiunii contravenționale nu plăteşte taxă de stat.
Articolul 449. Sesizarea procurorului în soluţionarea
cauzei contravenţionale
(1) Dacă în procesul contravenţional se constată că fapta considerată contravenţie a fost săvîrşită în condiţii care o plasează sub incidenţa legii penale, dosarul se remite neîntîrziat, prin încheiere motivată, procurorului, după competenţă.
(2) Dacă, în mersul urmăririi penale, de către organul de urmărire penală se constată că fapta care se considera infracţiune este contravenţie, dosarul se remite neîntîrziat, prin ordonanţă motivată, procurorului, care procedează conform art.396 alin.(2).

20 aprilie 2018