Publicitatea prin telefon si e-mail

5 iulie 2017 43

Buna ziua, am o intrebare la care, din pacate, nu am reusit sa gasesc un raspuns clar pina acum. Este necesar vreun acord din partea unei persoane ca sa i se trimita oferte publicitare prin telefon sau prin e-mail? Daca da, in ce mod ar trebui sa ia acordul compania care face publicitatea in RM (ex: poate fi orice ancheta completata de client si lasata la firma, semnatura deasupra acordului explicit sau doar telefonul lasat de client undeva, in orice context firmei)? Daca pacientul nu a dat niciun acord sunt careva amenzi? Va multumesc anticipat.

Comentariile juriștilor 1

Descărcaţi discuția
SILVIU POTÎRNICHE
  • Avocat-stagiar
  • Dreptul civil
  • Dreptul imobiliar
  • Dreptul afacerilor

Bună ziua! În mod normal, este necesar acordul persoanei pentru a-i fi trimise mesaje promoționale, publicitare sau alte asemenea înștiințări la numărul de telefon sau adresa de e-mail.
Este necesar pentru că prin aceste mesaje, de fapt, sunt utilizate datele cu caracter personal ale persoanei (nume, număr de telefon, adresă de... mai detaliat e-mail, vârsta, etc.). Or, accesarea/prelucrarea datelor cu caracter personal poate fi efectuată doar cu acordul subiectului acestor date.
Legea nr. 133/2011 (http://lex.justice.md/md/340495/) prevede la art. 5 alin. (5) cazurile în care consimțământul subiectului datelor cu caracter personal nu este necesar.
Pentru accesarea/prelucrarea neautorizată a datelor cu caracter personal, manifestată prin expedierea fără acordul persoanei a mesajelor informative, promoționale sau publicitare, poate atrage după sine răspundere contravențională conform art. 74prim din Codul Contravențional.
Modul de exprimare a acordului este prevăzut în Legea indicată mai sus, la art. 3 (la noțiunea consimțământului)

5 iulie 2017