Putem obține despăgubiri din cauza neîndeplinirii obligațiilor, dacă nu avem contract scris?

29 aprilie 2022 26

Bună ziua. Pe 5 decembrie 2020 am comandat un set de mobilă de bucătărie, am ales modelul dorit, am achitat integral pretul (83 mii lei). Nu am incheiat niciun contract, am mers pe încredere.
Sub diferite pretexte, bucătăria noastră a fost instalata câte o bucată. Nici în ziua de azi nu este terminată (au mai rămas neinstalate câteva piese, fără de care nu este funcțională). În tot acest timp, i-am mai dat meșterului alte sume de bani pentru materiale (susține că a greșit dimensiunile, dar am închis ochii și am achitat doar ca să finalizeze lucrarea). Mai mult de atât, acum câteva luni i-am dat cu împrumut 300 Euro (a zis că nu are bani și dacă îl împrumutăm, în câteva zile termină lucrarea). Banii i-am dat cu recipisă simplă (fără a merge la notar). Noi cu familia de 9 luni suntem plecați peste hotare și am trimis-o pe mama la polițistul de sector pentru a scrie o plângere, dar aceasta nu a fost acceptată fără prezența noastră. Meșterul ne-a întors doar 2.000 lei din cei 300 Euro împrumutați și ne tot poartă cu vorba. Vrem să-l dăm în judecată, dar pentru asta trebuie ca unul din noi să vină în Moldova pentru câteva zile, ceea ce presupune cheltuieli suplimentare. Întrebarea mea este: are rost sa înaintăm o cerere pe numele meșterului menționat? Avem vreo șansă să obținem despăgubiri, având în vedere că nu avem contract în scris?

Comentariile juriștilor 2

Descărcaţi discuția
  • Jurisconsult
  • Dreptul civil
  • Dreptul penal
  • Dreptul familiei
  • Dreptul muncii

Buna Ecaterina, ați făcut o greșeală, că n-ați încheiat contract înscris cu meșterul, dar cu celea 300 Euro sunteți în drept să apelați în judecată cu o cerere de chemare în judecată, fiindcă DVS depuneți de o recipisă simplă, nu importă că n-ați fost la notar. Polițistul de ... mai detaliat sector a procedat incorect cu mama DVS, DVS trebuiați să apelați oficial la Inspectoratul de poliție din localitatea DVS pentru a fi examinată , eu vă garantezi, că meșterul o să ducă lucru până la capăt, el a dat dovadă de excrocherie. Eu pot să vă ajut, apelați la viberul de pe telefonul +37368669950 și noi vom discuta.

30 aprilie 2022
  • Mediator
  • Dreptul civil
  • Dreptul familiei
  • Dreptul imobiliar
  • Alte contravenţii

HRISTOS A INVIAT Ecaterina! Este o solutie in cazul dvs., fara mari cheltuieli si fara ca dvs., sa veniti in Moldova, putem sa rezolvam acest conflict prin Mediere. Ma puteti contacta la nr. de telefon mobil si va voi explica mai multe: 069049267

3 mai 2022