Retragerea plangerii penale pe santaj

22 mai 2017 604

Daca s-a deschis un dosar penal pentru santaj, dar persoana care a depus plingere vrea sa-si retraga plangerea si sa inceteze aceasta cauza - poate sa o faca sau nu? Si unde trebuie sa mearga pentru retragerea cererii? Persoana care-i banuita va fi penalizata cu ceva sau nu, daca se retrage cererea sau se scrie o cerere pentru incetarea cauzei penale ca a fost iertat banuitul?Dosarul deja e transmis la procuratura. Ms anticipat pentru raspuns.

Jurist comments 1

Download discussion
Călin Bobeică
  • Avocat
  • Dreptul civil
  • Dreptul penal
  • Dreptul familiei
  • Dreptul imobiliar
  • Contravenţii rutiere

Articolul 109. Împăcarea
(1) Împăcarea este actul de înlăturare a răspunderii penale pentru o infracţiune uşoară sau mai puţin gravă, iar în cazul minorilor, şi pentru o infracţiune gravă infracţiuni prevăzute la capitolele II – VI din Partea specială, precum şi în cazurile prevăzute de procedura penală,... mai detaliat dacă persoana nu are antecedente penale pentru infracţiuni similare comise cu intenţie sau dacă în privinţa sa nu a mai fost dispusă încetarea procesului penal, ca rezultat al împăcării, pentru infracţiuni similare comise cu intenție în ultimii cinci ani.
(2) Împăcarea este personală şi produce efecte juridice din momentul pornirii urmăririi penale şi pînă la retragerea completului de judecată pentru deliberare.

In cazul santajului doar daca e aplicabil al.1 (pedeapsa de la 2-5 ani ) in rest al.2-6 nu cad sub incidenta art.109 CP
Depuneti o cerere de incetare a cauzei penale pe motivul impacarii partilor la Procuratura care examineaza cauza !
In privinta persoanei banuite se va inceta urmarirea penala ,si nu mai risca oarecare ,,penalizari" !
Succese !

23 mai 2017