Schimbarea numelui de familie al copiilor dupa a 2-a casatorie

9 martie 2018 80

Sunt mama solitara a doi copii, avem acelasi nume de familie si vreau sa stiu: atunci cind ma casatoresc si iau numele de familie al sotului, cum pot schimba numele copiilor dupa sot? Care ar fi procedura? Daca nu schimb numele copiilor, ci doar al meu, pot avea probleme la iesirea din tara?

Comentariile juriștilor 1

Descărcaţi discuția
Igor Brinișter
  • Avocat
  • Dreptul civil
  • Dreptul familiei
  • Dreptul imobiliar
  • Dreptul afacerilor
  • Alte domenii
  • Dreptul muncii
  • Alte contravenţii

Bună Dna Nadejda,
Atrageți atenția la alineatul 3.
Indiferent de faptul dacă numele de familie al copiilor va fi schimbat sau nu, dvs aveți necesitate de acordul tatălui pentru ieșirea copiilor din țară. Acest acord se eliberează printr-o declarație notarială, iar în cazul refuzului pe cale judecătorească.

Codul familiei Art. 56 -
... mai detaliat Schimbarea numelui de familie şi prenumelui copilului
(1) În baza cererii comune a părinţilor (sau a unuia dintre ei), organul de stare civilă poate schimba numele de familie şi/sau prenumele copilului care nu a atins vîrsta de 16 ani.
(2) În caz de litigiu între părinţi, problema privind schimbarea numelui de familie şi/sau a prenumelui copilului este soluţionată de către organul de stare civilă, cu concursul autorităţii tutelare locale în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul minorul, ţinîndu-se cont în exclusivitate de interesele copilului.
[Art.56 al.(2) modificat prin LP83 din 25.05.17, MO229-243/07.07.17 art.362]
(3) Schimbarea numelui de familie al ambilor părinţi atrage după sine schimbarea numelui de familie al copilului, iar în cazul schimbării numelui de familie al unuia dintre părinţi, numele de familie al copilului poate fi schimbat în baza acordului comun al părinţilor. În lipsa unui atare acord, decide autoritatea tutelară locală.
[Art.56 al.(3) modificat prin LP83 din 25.05.17, MO229-243/07.07.17 art.362]
(4) Schimbarea numelui de familie şi/sau a prenumelui copilului care a atins vîrsta de 10 ani se face, în toate cazurile, cu acordul acestuia.

10 martie 2018