Stabilirea domiciliului minorului peste hotare.

13 iulie 2019 61

Buna ziua! Va rog mult sa îmi veniți în ajutor cu o sugestie, cum as putea acționa in situația în care sunt pentru a respecta prevederile legale. Am divortat deja de 1 an la oficiului stării civile de comun acord. Recent am avut o ședință de judecată unde a fost stabilit domiciul copilului minor (fetita de 9 anișori) cu mama și respectiv a fost stabilita și pensia alimentara. Doresc sa plec peste hotare cu stabilirea domiciliului permanent, dar tatăl copilului nu da acordul nici pentru domiciliu, nici pentru perfectarea pașaportul român (noi deja avem cetățenie română), motivând ca copilului ii va fi mai bine în Moldova și vrea sa vadă cum creste copilul. În momentul când am spus ca sunt de acord ca copilul sa ramâna cu el pe perioada plecării mele peste hotare, refuza sa ia copilul și dorește sa ramîna la un grafic de întrevederi. Întrebarile mele sunt următoarele:
1. Care sunt pașii de obținere a acordului pentru domiciul permanent peste hotare si perfectarea actelor?
2. In momentul cand decid sa plec, autoritatea tutelara îl poate obliga sa preia copilul la domiciliul stabil cu el, odată ce avem custodie comuna și nu permite copilului sa plece cu mine?

Comentariile juriștilor 1

Descărcaţi discuția
Igor Brinișter
  • Avocat
  • Dreptul civil
  • Dreptul familiei
  • Dreptul imobiliar
  • Dreptul afacerilor
  • Alte domenii
  • Dreptul penal
  • Dreptul muncii
  • Alte contravenţii

Bună ziua!

Stimată Dna Tatiana,
1. Urmează să îi expediați tatălui copilului o notificare prin care îi solicitați acestuia sa elibereze o declarație notarială prin care își exprima acordul la stabilirea domiciliului permanent al copilului cu Dvs în țara de destinație. Recomand includerea mai multor scopuri, excursii, studii, tratamente medicale, etc.... mai detaliat

2. Nu este posibil autoritatea tutelara să-l impună!
Mai mult decât atât, domiciliul minorei deja e stabilit cu Dvs prin hotărâre judecătorească.

15 iulie 2019