Susținerea tânărului specialist

19 iunie 2019 52

Bună ziua. Sunt absolventa Universității de Stat ”A. Russo” din m. Bălți, din iunie 2018. Îndată după susținerea tezei de licență, am depus actele pentru ciclul II, master, în același domeniu. La moment sunt masteranda anului I, ciclul II, master. Întrebarea constă în următoarele: Vreau să mă angajez ca tânăr specialist în mediul rural, dar în instituția la care am depus cerere de angajare, mi s-a spus că nu pot participa la programul de susținere a tânărului cadru didactic, deoarece nu m-am angajat îndată după absolvirea licenței. Personal pentru mine acesta este un stimul serios pentru a activa în mediul rural. Vreau să activez ca profesor în mediul rural, însă vreau și să particip la acest program. Care ar fi ieșirea din situație? Mulțumesc anticipat.