Testament pe casa parintilor

1 septembrie 2020 12

Bună ziua. Acum 2 ani m-am mutat cu familia în casa mamei mele, la cel de-al doilea nivel al casei, unde am inceput construcția practic de la 0 (pereții nu erau nici tencuiți), ne-am facut condiții și aproape de 2 ani locuim aici. Viza mea de reședință nu este în casa mamei, dar într-un sat unde locuiam noi mici (casa a fost demult vândută de tata, acum parintii sunt divortați).
De curând am aflat că fratele meu mai mic are testament pe casa mamei (casa unde la moment trăiesc eu cu familia mea, fratele cu soția și mama). Am vorbit cu mama și ea este de acord ca să-mi inregistreze reședința în casa unde actual locuiesc, dar fratele este împotrivă. Eu, dacă vreau să-mi revină mie partea mea de locuință unde am investit, trebuie să am și acordul fratelui, atâta timp cât doar el are testamentul pe casă? Sau mama, fiind în viață, poate anula acel act ca să facă altul unde să figurez și eu pentru a detine legal partea casei în care am făcut investiții? Mersi!

Comentariile juriștilor 1

Descărcaţi discuția
Vitalie Onofrei
  • Avocat
  • Dreptul civil
  • Dreptul imobiliar
  • Dreptul afacerilor
  • Alte domenii
  • Dreptul muncii

Buna
Viza de reședință nu vă oferă nici un drept nici acum nici după decesul mamei, acum dacă proprietar e mama, fratele nu are nici un cuvînt de spus, totul hotărăște mama.

La moment, totul ține de testament, astfel urmează să se întocmească un nou testament prin care la ambii să vă... mai detaliat revină în cote egale sau care se dorește, acest fapt îl hotărăște doar mama.

careva drepturi veți avea doar după decesul mamaei și cînd veți moșteni, la moment nimeni din copii nu au nici un drept(nu sunteți proprietari)

2 septembrie 2020