Tranzactie de impacare

18 decembrie 2020 55

Am o intrebare. Am depus cerere de chemare in judecata ca sa incasez o suma de bani de la o persoana. A fost stabilita data pentru sedinta de judecata, dar pe parcurs am mers la mediator si am incheiat tranzactie de impacare. Debitorului i-a fost stabilit un termen de 30 de zile ca sa achite datoria. Cu aceasta tranzactie am fost la instanta si aceasta a dispus incetarea procesului. Dupa 30 zile debitorul nu a achitat datoria. Ce pot face? Ce trebuie sa fac cu tranzactia? De la instanta trebuie sa mai cer ceva?

Jurist comments 1

Download discussion
  • Jurisconsult
  • Dreptul civil
  • Dreptul penal
  • Dreptul familiei
  • Dreptul muncii

Buna d-na Anastasia, eu vreu să vă atenționez ce spune CXodul de procedură civilă Articolul 97. Repartizarea cheltuielilor de judecată în cazul renunţării la acţiune şi încheierii tranzacţiei
(1) În cazul în care îşi retrage cererea... mai detaliat de chemare în judecată sau renunţă la acţiune pînă la comunicarea către pîrît a cererii, reclamantul nu beneficiază de compensarea cheltuielilor suportate. Dacă el a renunţat după comunicarea cererii de chemare în judecată, instanţa îl obligă, la cererea pîrîtului, să compenseze acestuia cheltuielile suportate.
(2) Dacă reclamantul renunță la pretenții din cauza faptului că au fost satisfăcute benevol de către pîrît după intentarea acţiunii, instanţa, la cererea reclamantului, îl obligă pe pîrît să compenseze acestuia toate cheltuielile de judecată suportate în legătură cu intentarea procesului, inclusiv suma cuvenită pentru asistenţă juridică.
(3) Dacă reclamantul a intentat acţiunea fără a înainta în prealabil pretenţii pîrîtului, iar pîrîtul a recunoscut în judecată imediat pretenţiile, cheltuielile de judecată se suportă de către reclamant.
(4) Dacă, la încheierea tranzacţiei, părţile au prevăzut modul de repartizare a cheltuielilor de judecată, inclusiv a sumei cuvenite avocatului pentru asistenţă juridică, instanţa soluţionează problema în conformitate cu înţelegerea părţilor.
(5) Dacă, la încheierea tranzacţiei, părţile nu au prevăzut modul de repartizare a cheltuielilor de judecată, acestea se consideră compensate.
(6) Dacă, după depunerea cererii de chemare în judecată, părţile au recurs la mediere şi s-au împăcat parţial, taxa de stat se reduce proporţional valorii pretenţiei soluţionate prin tranzacţie. Așadar, DVS ați dat peste un escroc, care s-a folosit de situașie și v-a dus în eroare, eu vă propun să vedem ce spune Codul penal Articolul 190. Escrocheria
(1) Escrocheria, adică dobîndirea ilicită a bunurilor altei persoane prin inducerea în eroare a unei sau a mai multor persoane prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în privinţa naturii, calităţilor substanţiale ale obiectului, părţilor (în cazul în care identitatea acestora este motivul determinant al încheierii actului juridic) actului juridic nul sau anulabil, ori dacă încheierea acestuia este determinată de comportamentul dolosiv sau viclean care a produs daune considerabile,
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 550 la 850 unităţi convenţionale sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 120 la 240 de ore, sau cu închisoare de pînă la 3 ani.
(2) Escrocheria săvîrşită:
b) de două sau mai multe persoane;
d) cu folosirea situaţiei de serviciu
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 850 la 1350 unităţi convenţionale sau cu închisoare de la 2 la 6 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de pînă la 3 ani.
(21) Dobîndirea prin escrocherie a bunurilor de patrimoniu cultural din siturile arheologice sau din zonele cu potenţial arheologic
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 1850 la 2350 unităţi convenţionale sau cu închisoare de la 5 la 7 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de pînă la 5 ani.
(3) Escrocheria săvîrşită de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală
se pedepseşte cu închisoare de la 4 la 8 ani cu (sau fără) amendă în mărime de la 1350 la 3350 unităţi convenţionale.
(4) Acţiunile prevăzute la alin. (1)–(3) săvîrşite în proporţii mari
se pedepsesc cu închisoare de la 7 la 10 ani cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de pînă la 5 ani.
(5) Acţiunile prevăzute la alin. (1)–(3) săvîrşite în proporţii deosebit de mari
se pedepsesc cu închisoare de la 8 la 15 ani cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de pînă la 5 ani. Da-ți să ne uităm ce spune Codul de procedură penală Capitolul II

SESIZAREA ORGANULUI DE URMĂRIRE PENALĂ

Articolul 262. Sesizarea organului de urmărire penală

(1) Organul de urmărire penală poate fi sesizat despre săvîrşirea sau pregătirea pentru săvîrşirea unei infracţiuni prevăzute de Codul penal prin:

1) plîngere;

2) denunţ;

3) autodenunţ;

4) depistarea nemijlocit de către organul de urmărire penală sau procuror a bănuielii rezonabile cu privire la săvîrşirea unei infracţiuni.

(2) Dacă, potrivit legii, pornirea urmăririi penale se poate face numai la plîngerea prealabilă ori cu acordul organului prevăzut de lege, urmărirea penală nu poate începe în lipsa acestora.

(3) În cazul depistării infracţiunii nemijlocit de către lucrătorul organului de urmărire penală, acesta întocmeşte un raport în care expune circumstanţele depistate şi dispune înregistrarea infracţiunii.

(4) În orice caz de deces al persoanei aflate în custodia statului în legătură cu urmărirea penală sau executarea pedepsei, procurorul se autosesizează în condiţiile alin.(3).

(41) Orice declaraţie, plîngere sau alte informaţii ce oferă temei de a presupune că persoana a fost supusă acţiunilor de tortură, tratament inuman sau degradant, prevăzute la art. 1661 din Codul penal, urmează a fi prezentate sau transmise imediat procurorului pentru a fi examinate în conformitate cu art. 274 alin. (31) din prezentul cod.

(5) Examinarea sesizărilor despre acţiunile Preşedintelui Parlamentului, Preşedintelui Republicii Moldova, Prim-ministrului şi examinarea infracţiunilor comise de către aceştia se fac de către Procurorul General sau un procuror desemnat de el. Examinarea sesizărilor despre infracţiunile comise de către Procurorul General se face de către un procuror desemnat de Consiliul Superior al Procurorilor. Organul de urmărire penală care a primit o sesizare despre infracţiunile săvîrşite de persoanele menţionate este obligat să o trimită imediat pentru examinare Procurorului General sau, după caz, Consiliului Superior al Procurorilor.

Articolul 263. Plîngerea şi denunţul

(1) Plîngerea este înştiinţarea făcută de o persoană fizică sau de o persoană juridică căreia i s-a cauzat un prejudiciu prin infracţiune.

(2) Denunţul este înştiinţarea făcută de o persoană fizică sau de o persoană juridică despre săvîrşirea unei infracţiuni.

(3) Plîngerea sau, după caz, denunţul trebuie să cuprindă: numele, prenumele, calitatea şi domiciliul petiţionarului, descrierea faptei care formează obiectul plîngerii sau denunţului, indicarea făptuitorului, dacă acesta este cunoscut, şi a mijloacelor de probă.

(4) Plîngerea se poate face personal sau prin reprezentant împuternicit în condiţiile legii.

(5) Plîngerea sau denunţul făcute oral se consemnează într-un proces-verbal semnat de persoana care declară plîngere sau denunţ şi de persoana oficială a organului de urmărire penală.

(6) Plîngerea poate fi făcută şi de către unul dintre soţi pentru celălalt soţ sau de către copilul major pentru părinţi. Victima poate să declare că nu însuşeşte o asemenea plîngere.

(7) Persoanei care face denunţ sau plîngere ce i se explică răspunderea pe care o poartă în caz dacă denunţul sau plîngerea este intenţionat calomnios/oasă, fapt care se consemnează în procesul-verbal sau, după caz, în conţinutul denunţului sau al plîngerii şi se confirmă prin semnătura persoanei care a făcut denunţul sau plîngerea.

(8) Plîngerile şi denunţurile anonime nu pot servi temei pentru pornirea urmăririi penale, însă, în urma controlului efectuat în temeiul acestor plîngeri sau denunţuri, organul de urmărire penală se poate autosesiza în vederea urmăririi penale.

Articolul 264. Autodenunţarea

(1) Autodenunţarea este înştiinţarea benevolă făcută de o persoană fizică sau de o persoană juridică despre săvîrşirea de către ea a unei infracţiuni în cazul în care organele de urmărire penală nu sînt la curent cu această faptă.

(2) Declaraţia de autodenunţare se face în scris sau oral. În cazul în care autodenunţarea se face oral, despre aceasta se întocmeşte un proces-verbal în condiţiile art.263 alin.(5), cu înregistrarea audio sau video a declaraţiei de autodenunţare.

(3) Persoanei care face declaraţie de autodenunţare, înainte de a o face, i se explică dreptul de a nu spune nimic şi de a nu se autoincrimina, precum şi că în caz de autocalomnie, care împiedică constatarea adevărului, ea nu va avea dreptul la repararea prejudiciului în condiţiile legii, şi despre aceasta se face menţiune în procesul-verbal privind autodenunţarea sau în conţinutul declaraţiei de autodenunţare.

(4) Autodenunţarea, în cazul în care organele de urmărire penală sînt la curent cu această faptă, are importanţă pentru stabilirea şi identificarea făptuitorului infracţiunii şi se ia în considerare, în condiţiile legii, ca prezentare benevolă a făptuitorului. Așadar, eu vă propun să vă adresați cu o cerere la poliție, unde să aduceți la cunoștință în ce situație ați nimerit, cum a procedat persoana dată cu DVS și să fie tras la răspundere penală. Dacă DVS nu sînteți în stare să întocmiți o așa cerere, eu sînt disponibil, DVS puteți apela la viberul telefonului 068669950 și noi v-om conlucra, ce spuneți ?

19 decembrie 2020