Unde trebuie să mă adresez pentru a schimba familia copilului în a mea?

13 mai 2018 31

Copilul este în familia tatălui, dar acesta nu face parte din viața noastra de la naștere. Doresc să schimb familia copilului în a mea. Tatăl nu-i decazut din drepturile parintesti. Spuneți, va rog, ce trebuie sa fac și unde sa ma adresez? De ce acte am nevoie?

Comentariile juriștilor 2

Descărcaţi discuția
Igor Brinișter
  • Avocat
  • Dreptul civil
  • Dreptul familiei
  • Dreptul imobiliar
  • Dreptul afacerilor
  • Alte domenii

Bună Maria,
Mai jos vedeți prevederile Codului familiei privitor la schimbarea numelui de familie al copilului, precum și temeiurile de decădere din drepturile părintești, procedura, și efectele decăderii din drepturi.

Articolul 56. Schimbarea numelui de familie şi prenumelui copilului
(1) În baza cererii comune a părinţilor (sau a unuia dintre ei), organul de... mai detaliat stare civilă poate schimba numele de familie şi/sau prenumele copilului care nu a atins vîrsta de 16 ani.
(2) În caz de litigiu între părinţi, problema privind schimbarea numelui de familie şi/sau a prenumelui copilului este soluţionată de către organul de stare civilă, cu concursul autorităţii tutelare locale în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul minorul, ţinîndu-se cont în exclusivitate de interesele copilului.
[Art.56 al.(2) modificat prin LP83 din 25.05.17, MO229-243/07.07.17 art.362]
(3) Schimbarea numelui de familie al ambilor părinţi atrage după sine schimbarea numelui de familie al copilului, iar în cazul schimbării numelui de familie al unuia dintre părinţi, numele de familie al copilului poate fi schimbat în baza acordului comun al părinţilor. În lipsa unui atare acord, decide autoritatea tutelară locală.
[Art.56 al.(3) modificat prin LP83 din 25.05.17, MO229-243/07.07.17 art.362]
(4) Schimbarea numelui de familie şi/sau a prenumelui copilului care a atins vîrsta de 10 ani se face, în toate cazurile, cu acordul acestuia.

Articolul 67. Decăderea din drepturile părinteşti
Părinţii pot fi decăzuţi din drepturile părinteşti dacă:
a) se eschivează de la exercitarea obligaţiilor părinteşti, inclusiv de la plata pensiei de întreţinere;
b) refuză să ia copilul din maternitate sau dintr-o altă instituţie curativă, educativă, dintr-o instituţie de asistenţă socială sau alta similară;
c) fac abuz de drepturile părinteşti;
d) se comportă cu cruzime faţă de copil, aplicînd violenţa fizică sau psihică, atentează la inviolabilitatea sexuală a copilului;
e) prin comportare amorală, influenţează negativ asupra copilului;
f) suferă de alcoolism cronic sau de narcomanie;
g) au săvîrşit infracţiuni premeditate contra vieţii şi sănătăţii copiilor sau a soţului; precum şi
h) în alte cazuri cînd aceasta o cer interesele copilului.
Articolul 68. Modalitatea de decădere din drepturile
părinteşti
(1) Decăderea din drepturile părinteşti are loc numai pe cale judecătorească.
(2) Acţiunea privind decăderea din drepturile părinteşti poate fi pornită de celălalt părinte, tutorele copilului, autoritatea tutelară locală/teritorială.
[Art.68 al.(2) modificat prin LP83 din 25.05.17, MO229-243/07.07.17 art.362]
[Art.68 al.(2) modificat prin LP152 din 01.07.16, MO245-246/30.07.16 art.517; în vigoare 01.08.16]
(3) Cererea privind decăderea din drepturile părinteşti se examinează cu participarea obligatorie a autorităţii tutelare locale/teritoriale.
[Art.68 al.(3) modificat prin LP83 din 25.05.17, MO229-243/07.07.17 art.362]
(4) Instanţa judecătorească este obligată să transmită, în termen de 3 zile din momentul cînd hotărîrea privind decăderea din drepturile părinteşti a rămas definitivă, o copie a acesteia organului de stare civilă din raza teritorială a instanţei.
Articolul 69. Efectele decăderii din drepturile părinteşti
(1) Copilul ai cărui părinţi (unul dintre ei) sînt decăzuţi din drepturile părinteşti păstrează dreptul de folosinţă asupra spaţiului locativ şi toate drepturile patrimoniale bazate pe rudenia cu părinţii şi rudele sale fireşti, inclusiv dreptul la succesiune.
(2) Copiii ai căror părinţi/al căror unic părinte sînt decăzuţi/este decăzut din drepturile părinteşti sînt plasaţi în servicii de plasament în baza dispoziţiei autorităţii tutelare teritoriale
[Art.69 al.(2) în redacția LP83 din 25.05.17, MO229-243/07.07.17 art.362]
(3) Părinţii decăzuţi din drepturile părinteşti pot avea întrevederi cu copilul lor numai cu permisiunea autorităţii titelare teritoriale. Întrevederile nu se acordă dacă contactul părinţilor cu copilul poate cauza daune dezvoltării lui fizice sau intelectuale, dacă este evident că părinţii nu sînt capabili de acest contact, dacă, din anumite motive, contactul contravine intereselor copilului sau dacă acesta, în timpul dezbaterilor judiciare, a avut obiecţii serioase privind contactul cu părinţii decăzuţi din drepturi.
[Art.69 al.(3) modificat prin LP83 din 25.05.17, MO229-243/07.07.17 art.362]

http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=286119

14 mai 2018
Iulia Furtuna
  • Avocat
  • Dreptul muncii
  • Dreptul civil
  • Dreptul familiei

Maria, suplimentar celor mentionate de colegul meu, accesati acest link: http://stare-civila.gov.md/pages/modificare-rectificarea

14 mai 2018