Vaccinarea copiilor

4 aprilie 2023 35

Bună ziua. Vreau să aflu dacă copilul care nu este vaccinat poate sau nu frecventa grădinița/școala? Sunt prevederi legale care permit ca copilul nevaccinat să frecventeze instituțiile de stat? Este părintele obligat să vaccineze copilul sau are dreptul să refuze vaccinarea pentru anumite motive?

Comentariile juriștilor 1

Descărcaţi discuția
Serghei Marciuc
  • Avocat-stagiar
  • Dreptul civil
  • Dreptul muncii
  • Dreptul familiei
  • Dreptul imobiliar
  • Contravenţii rutiere
  • Dreptul afacerilor

I. Baza legală privind neadmiterea copiilor nevaccinați în colectivități și
instituții educaționale și de recreere
1. Constituția Republicii Moldova, cap.II, art.24, p.1, art.36; Cap.III, art.55.
2. Legea ocrotirii sănătății nr.411-XIII din 28.03.1995, cu modificările și completările ulterioare, cap.II, art.20, alin.2; cap.VI, art.47.
3. Legea cu privire la drepturile și obligațiunile pacientului, nr.263-XVI... mai detaliat din 27.10.2005, (Monitorul oficial, nr.176-181/867 din 30.12.2005, art. 2,
(alin. a, b, c); art.5 (alin.a, b); art.7, (alin. a,b,c).
4. Legea nr.10-16 din 3 februarie, 2009 privind supravegherea de stat a
sănătății prublice, Monitorul official din 2009, nr.67, art.183
5. Hotărîrea de Guvern nr.1192 din 23.12.2010 cu privire la aprobarea Programului Național de imunizări pentru anii 2011-2015
6. Hotărîrea de Guvern nr.886 din 06.08.2007 Cu privire la aprobarea politicii naționale de sănătate, cap.VIII, pp. 140-147, 157, 159.
7. Declarația ONU cu privire la Drepturile Copilului (Rezoluția Asambleei generale ONU 1386 (XIV)-1959 și Convenția ONU privind Drepturile Copilului (Rezoluția Asambleei Generale ONU 44/25-1989) în care este specificat dreptul primordial al copilului la viață și sănătate.
II. Potrivit prevederilor legale, în colectivități și instituții educaționale și de recreere se admit, în lipsa contraindicațiilor medicale, doar persoane vaccinate, în conformitate cu Programul național de imunizări (cap.IV, p.10 (3), iar în cap.V. “Responsabili pentru implementarea Programului și atribuțiile lor, p.24 (3) în responsabilitatea Ministerului Educației, instituțiilor de educație și învățămînt este concretizată responsabilitatea de cooperare cu instituțiile
medicale pentru admiterea în instituții doar a persoanelor vaccinate, excepție servind unele stări medicale rare, care urmează a fi constatate de medicul de familie.
Conform “Regulamentului instituției de învățămînt preșcolar”, aprobat prin decizia Ministerului Educației nr.8.5. din 16.12.2010 cu modificările și
completările ulterioare, cap.VI, p.10, “Copiii sunt primiți în instituția preșcolară de către directorul ei în baza … extrasului din istoria dezvoltării copilului cu concluziile despre starea sănătății lui, certificatul despre contactul cu bolile contagioase…” Formatul certificatului privind sănătatea copilului este stabilit de către Ministerul Sănătății, iar asistentele medicale din instituțiile preșcolare sunt subordinate metodologic Ministerului Sănătății și, respectiv, acționează în
conformitate cu prevederile emise de acesta.
Prin decizia din 22 ianuarie, 2013, Curtea Constituțională a Republicii Moldova a confirmat constituționalitatea art.52, alin. (6) din Legea 10-XVI din 3 februarie, 2009 privind supravegherea de stat a sănătății publice, referitoare
la obligativitatea admiterii în colectivități și instituții educaționale și de recreere
doar a copiilor vaccinați, cu excepția stărilor medicale grave, care urmează a fi
stabilite de către medicul de familie, fiind justificată de scopul legitim al protejării sănătății publice împotriva bolilor infecțioase transmisibile (Monitorul Oficial din 1 martie, 2013, ”Decizie de sistare a procesului pentru controlul
constituționalității art.52, alin.(6) din Legea 10-XVI din 3 februarie, 2009 privind
supravegherea de stat a sănătății publice (Sesizarea nr.28a/2012). Instituirea
imunizării obligatorii ca o cerință prealabilă la înscrierea într-o instituție publică de educație este considerată ca cea mai eficientă metodă de a păstra “imunitatea colectivă”.
În p.124 a deciziei Curții se stipulează: ”Restricționarea accesului copiilor nevaccinați în instituțiile educaționale urmărește raționamente de sănătate individuală și publică împotriva bolilor infecțioase transmisibile și a consecințelor acestora”, iar în p.152 se stabilește, că legisllația Republicii Moldova privind vaccinarea obligatorie nu prevede scutiri de ordin religios sau de altă natură.
În p.98 se stipulează: “Părinții care refuză nejustificat vaccinarea copiilor lor pun în pericol sănătatea acestora. Pe de altă parte, există situații în care o decizie părintească de a se abține de la imunizarea copilului supune alte persoane riscului de vătămare - suficientă pentru a justifica intervenția forței de constrîngere a statului”.
Potrivit prevederilor art.47 din Legea ocrotirii sănătății părinții sunt obligați să aibă grijă de sănătatea copilului, de dezvoltarea lui pre- și
postnatală… să-i cultive un mod sănătos de viață, iar potrivit Legii privind drepturile copilului, art.15, alin.(3) părinții sunt obligați să respecte recomandările medicilor cu referire la asigurarea dezvoltării normale a copilului în perioada pre- și postnatală.
În context, responsabilitatea pentru viața, sănătatea și educația copilului mic o poatră părintele, respectiv – pentru înscrierea la grădiniță sau școală.

4 aprilie 2023