Bună ziua. Activez într-o companie de microfinanțare de 5 luni, iar acum sunt însărcinată în a patra lună. Pe 1 aprilie directorul companiei ne-a anunțat că compania se închide și că nu are nevoie de lucrători. Pentru că eram insuficient informată și sub presiune, am semnat cerere de demisie. Ni s-a promis o compensație. Abia mai târziu mi-am dat seama ca am făcut o greșeală, pentru că nici în concediu de maternitate nu pot sa ies, iar compensația promisă constituie, de fapt, doar un salariu lunar. Cererea de demisie nu am putut să o retrag - doamna de la resurse umane afirmă că a trecut termenul de 14 zile. Adevărul este că cererea a fost semnată pe 1 aprilie, dar angajatorul (cei de la resurse umane, probabil) a indicat în cerere data de 20 martie. Eu nu puteam fizic să depun acea cerere pe 20 martie, pentru că la acea dată mă aflam în concediu de studii. Dați-mi un sfat - ce pot să fac în aceasta situație? Cum pot să-mi retrag cererea de demisie ca să beneficiez de compensația prevăzută de lege pentru astfel de situații, și anume minim 5 salarii lunare?
Tatiana Scobiola
Bună ziua. Mă puteți contacta pe nr. 068769517 și vom găsi o soluție juridică la problema Dvs.