Bună ziua. Am fost oprit pe strada de doi colaboratori ai poliției cu scop de control. Aceștia nu s-au prezentat, iar după ce au verificat conținutul genții (în care nu era nimic suspect), mi-au făcut o poză (fără acordul meu) si au trimis-o pe un grup de-al lor de mesagerie. La întrebarea de ce au făcut asta, ei nu au putut da un răspuns clar și într-un final m-au asigurat că poza o să fie ștearsă automat peste un timp. Pentru că se purtau foarte obraznic, le-am cerut să se prezinte, dar au refuzat. Am avut o discuție mai aprinsă cu ei timp de câteva minute, după care pur și simplu au plecat, fără să se prezinte și să explice motivele pentru care m-au oprit și au verificat conținutul genții. În acest caz, care trebuie să fie acțiunile mele pentru a înțelege ce procedură a avut loc de fapt și în ce baze de date am fost inclus?
Tatiana Scobiola
Bună ziua. E mai dificil de acționat în situația când nu cunoașteți numele colaboratorilor de poliție.
Puteți să expediați o cerere către Inspectoratul General al Poliției prin care să comunicați cele întâmplate și să solicitați să fiți informat despre persoanele care s-au aflat în exercițiul funcției la data respectivă.