Inregistrare video

19 апреля 2023 47

Buna ziua. Intentionez sa instalez o camera de luat vederi, care va inregistra imagini din drumul in fata portii mele, inclusiv va inregistra o portiune din gradina vecinului, posibil si o jumatate de casa (altfel nu iese unghiul). In acest caz, eu trebuie sa cer permisiunea de la Centrul de protectie a datelor cu caracter personal sau trebuie sa intreprind alte actiuni? Multumesc.

Jurist comments 1

Download discussion
Serghei Marciuc
  • Адвокат
  • Гражданское право
  • Трудовое право
  • Семейное право
  • Право недвижимости
  • Дорожные правонарушения
  • Экономическое право

Bună ziua.
Supravegherea video poate avea loc în următoarele condiții:
1) În cazul în care camerele de supraveghere video captează în exclusivitate spațiul privat, utilizat de proprietarul/gestionarul camerelor în scopuri personale și de familie – prelucrarea de date cu caracter personal este exceptată de la aplicabilitatea Legii privind protecția datelor cu caracter... mai detaliat personal, potrivit art. 2 alin. (4), dacă prin aceasta nu se încalcă drepturile subiecților ale căror date sunt prelucrate prin intermediul acestora.
2) În cazul în care unghiul de captare al camerelor de supraveghere video excede spațiul privat al proprietarului/gestionarului camerelor, utilizat în scopuri
personale și de familie, intervine aplicabilitatea legii precitate.
În acest caz:
- dacă unghiurile de captare ale camerelor sunt orientate către proprietatea privată a persoanelor terțe (inclusiv casele, gardul vecinilor, ușile apartamentelor), atunci
prelucrarea datelor prin intermediul acestor camere poate avea loc, doar în cazul deținerii consimțămîntului scris al persoanelor terțe vizate.
De asemenea, supravegherea video poate cuprinde și o parte din spațiul public, cu condiția că unghiul de captare să fie pertinent și neexcesiv scopurilor declarate.
În cazurile specificate la pct. 2:
- sistemul de supraveghere video urmează a fi notificat CNPDCP în modul
prevăzut de art. 23 al Legii privind protecția datelor cu caracter personal, iar proprietarul și gestionarul camerelor urmează a se înregistra în Registrul de evidență al operatorilor de
date cu caracter personal;
- operatorul este obligat să asigure măsurile de securitate a datelor cu caracter personal prelucrate, în conformitate cu prevederile art. 30 al Legii privind protecția datelor cu caracter personal, precum și respectarea drepturilor subiecților de date cu caracter personal, stabilite de Capitolul III al legii precitate;
- operatorul este obligat să se conformeze obligației de afișare a formularului tipizat de informare (pictogramei) privind efectuarea supravegherii prin mijloace video, astfel precum derivă din Decizia Centrului nr. 581 din 10 septembrie 2015, enunțată supra.
Cu titlu de informare, aducem la cunoștință că, notificarea și înregistrarea se efectuează gratuit, pe pagina-web oficială a CNPDCP www.datepersonale.md, prin
directoriul „Notificarea privind prelucrarea datelor cu caracter personal”.
Menționăm că, prelucrarea datelor cu caracter personal fără notificarea şi/sau autorizarea organului de control în domeniul prelucrării datelor cu caracter personal, atunci cînd notificarea sau obţinerea autorizării este obligatorie, precum şi prelucrarea datelor cu caracter personal de un operator neînregistrat în modul
stabilit, potrivit art. 741
alin. (2) Cod contravențional, constituie fapte contravenționale.

19 апреля 2023