Am fost înmatriculat la colegiu la buget, peste 3 ani am fost exmatriculat pentru nereușită. Acum doresc sa-mi ridic actele pentru a depune la o alta instituție. La cererea de a-mi elibera actele, mi s-a spus ca sunt obligat sa achit pentru studiile care mi s-au oferit o suma de 30.000 de lei. Tin sa precizez ca condițiile contractului au fost încălcate, la cerința sa reziliez contractul, m-au exmatriculat.
P.S: Pot sa solicit un dublicat al atestatului? Pentru a-mi continua studiile.
Vitalie Onofrei
Buna ziua,
Neexecutarea contractului s-a datorat d-stră sau instituției? În cazul vinovăție d-stră, dacă contractul prevede obligativitatea de a restitui suma investită în studii, chiar și eliberarea sub o actelor, obligația de compensare se va păstra, în acest aens vă puteți pomeni cu o acțiune în judecată cu privire la încasarea... mai detaliat forțată a sumei.
Urmeaza a studia amănunțit contractul pentru a identifica posibilitatea de evitare a unor asemenea litigii, dacă sunt posibile.