O datorie pretinsă de doi executori

19 марта 2025 0

Bună ziua. Am o datorie față de furnizorul de apă. Dosarul a ajuns la un executor. Acesta insista să achit toată suma datoriei, dar nu aveam posibilități financiare să fac acest lucru. Ceva timp în urmă, dosarul a fost transmis altui executor, cu care m-am înțeles să sting datoria în rate lunare și de trei luni fac aceste plăți. Cu toate acestea, recent am primit o scrisoare de la primul executor, care îmi cere să achit aceeași sumă a datoriei. L-am întrebat pe cel de-al doilea executor cum este posibil așa ceva, dar nu am înțeles nimic din răspunsul lui. De ce trebuie să plătesc de două ori aceeași datorie? Unde pot să mă adresez pentru a clarifica acest aspect? Mersi.