Buna ziua! Va multumesc ca existati! Mereu mi-ati oferit raspunsuri la intrebarile mele in cea mai profesionala maniera. Intrebarea mea este: tatal meu a decedat recent. Avea fara o zi 69 ani și era la pensie de vreo 7 ani. Este posibil ca mama mea, care are o pensie mizera de 600 lei, sa beneficieze de pensia tatalui (avea aproximativ 2000 lei.) Va multumesc anticipat!
Nicolae Ilco (Calin)
Salutare
În cazul dat este vorba despre pensia de urmaș, art. 24-25, Legea privind sistemul public de pensii prevede următoarele;
Articolul 24. Dreptul la pensia de urmaş
(1) Pensia de urmaș se acordă dacă persoana decedată beneficia de pensie pentru limită de vîrstă sau de pensie de dizabilitate ori îndeplinea condițiile pentru obținerea... mai detaliat unei pensii de dizabilitate prevăzute la capitolul II secțiunea 3 din prezenta lege.
(2) Pensia de urmaş se acordă indiferent de durata stagiului de cotizare în cazul în care decesul întreţinătorului a survenit în urma unui accident de muncă sau a unei boli profesionale.
(3) Pensia de urmaş se stabileşte în cazul în care întreţinătorul, decedat în urma unei boli generale, a realizat un stagiu de cotizare care i-ar fi acordat dreptul la stabilirea pensiei de dizabilitate.
Articolul 25. Persoanele care au dreptul la pensie de urmaş
(1) Se stabileşte pensie de urmaş:
a) copiilor pînă la vîrsta de 18 ani sau, dacă îşi continuă studiile în instituţii de învăţămînt de zi (secundar, mediu de specialitate şi superior), pînă la terminarea acestora, fără a depăşi vîrsta de 23 de ani;
b) soţului supravieţuitor dacă, la momentul decesului întreținătorului sau pe parcursul a 5 ani după deces, a împlinit vîrsta de pensionare prevăzută la art.41 alin.(1) sau a fost încadrat în grad sever sau accentuat de dizabilitate, a avut cel puţin 15 ani de căsătorie cu persoana decedată şi nu s-a recăsătorit;
c) soţului supravieţuitor sau tutorelui (curatorului) care are în îngrijire copii sub vîrsta de 3 ani ai întreținătorului decedat, pe perioadele de neîncadrare în muncă sau de aflare în concediu pentru îngrijirea copilului pînă la vîrsta de 3 ani;
(2) Pensia de urmaş, stabilită copiilor, se păstrează şi după înfierea lor. În caz de deces al înfietorului, copiii înfiaţi pot opta pentru o singură pensie: sau pentru părintele decedat, sau pentru înfietorul decedat.
Litera b, alin. 1, art. 25, legea sus-menționată, prevede că soţul are dreptul la pensia soțului decedat dacă se îndeplinesc două condiții; 1) nu au trecut 5 ani de la data decesului și 2) a avut cel puțin 15 ani de căsătorie cu persoana decedată și nu s-a recăsătorit.
Servus