Buna ziua. Mi-a fost întocmit un proces-verbal cu privire la contravenție. Am recunoscut fapta (parcare necorespunzătoare) și am cerut polițistului să încheiem acordul de recunoaștere a vinovăției și procedura simplificată pentru a achita 25% din amenda, dar acesta a refuzat, fără a prezenta vreun motiv. Ce e de făcut în acest caz? Este legală acțiunea polițistului? Unde pot depune o plângere? Sau ce trebuie să fac? Mulțumesc anticipat.
Mihail Grigoraş
Noroc Vitalie, eu îți propun să citești Codul contavențional Articolul 34. Amenda
(1) Amenda este o sancţiune pecuniară, care se aplică în cazurile şi în limitele prevăzute de prezentul cod. Amenda se stabileşte în unităţi convenţionale. O... mai detaliat unitate convenţională este egală cu 50 lei.
(2) Amenda se aplică persoanelor fizice de la una la 500 de unităţi convenţionale, iar persoanelor cu funcţie de răspundere – de la 10 la 1500 de unităţi convenţionale.
(21) Amenda se aplică persoanelor juridice în limitele stabilite de articolul din partea specială a cărţii întîi a prezentului cod, după caz:
a) amendă de la 10 la 1500 de unităţi convenţionale;
b) amendă în mărimea valorii produsului, serviciului respectiv care constituie obiectul contravenţiei, dar nu mai puţin de valoarea limitei maxime în unităţi convenţionale, în cazul în care acest fapt este prevăzut expres de norma materială din partea specială a cărţii întîi.
(22) Comiterea repetată de către persoana juridică, în decursul unui an, a încălcărilor specificate în partea specială a cărţii întîi a prezentului cod se sancţionează cu amendă în mărime dublă din suma amenzii în valoarea limitei maxime, indicată în partea specială a cărţii întîi.
(23) Comiterea de către persoana juridică a treia oară şi mai mult, în decursul unui an, a încălcărilor specificate în partea specială a cărţii întîi a prezentului cod se sancţionează cu amendă în mărime triplă din suma amenzii în valoarea limitei maxime, indicată în partea specială a cărţii întîi.
(24) Amenda se achită de către contravenient în mod benevol în termen de 30 de zile de la data stabilirii acesteia.
(25) Amenzile aplicate pentru săvîrşirea contravenţiilor se virează în bugetul de stat, cu excepţia celor prevăzute la alin.(26)–(29).
(26) Amenzile aplicate de către comisia administrativă de pe lîngă autoritatea publică locală executivă pentru contravenţiile prevăzute la art.398 se virează în bugetul local respectiv.
(27) Amenzile aplicate de către organele Serviciului Fiscal de Stat pentru contravenţiile prevăzute la art.263 alin.(2) se virează în bugetul asigurărilor sociale de stat.
(28) Amenzile aplicate pentru săvîrşirea contravenţiilor prevăzute la art.404 se virează în bugetul Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare.
(29) Amenzile aplicate de către Compania Naţională de Asigurări în Medicină pentru săvîrşirea contravenţiilor prevăzute la art.413 se virează în bugetul fondurilor asigurărilor obligatorii de asistenţă medicală.
(3) Contravenientul este în drept să achite jumătate din amenda stabilită dacă o plăteşte în cel mult 3 zile lucrătoare de la data aducerii la cunoştinţă a deciziei de aplicare a sancţiunii contravenţionale.
În acest caz se consideră că sancţiunea amenzii este executată integral, cu excepţia cazului în care a fost contestată decizia de aplicare a sancţiunii contravenţionale şi contravenientul nu şi-a retras cererea de contestare a deciziei, emisă asupra cauzei contravenţionale, pînă la cercetarea judecătorească.
(31) Evidența executării sancțiunilor amenzilor se ține în Registrul debitorilor. Conținutul Registrului debitorilor, modul de ținere a acestuia și modul de evidență a executării sancțiunilor amenzilor se reglementează de către Guvern.
(4) Dacă persoana fizică sau juridică nu a achitat amenda în decursul a 30 de zile de la data stabilirii acesteia, se va proceda conform reglementărilor Codului de executare. În cazul în care achitarea amenzii nu este posibilă din cauza lipsei ori a insuficienței bunurilor sau din cauza eschivării cu rea-voință a contravenientului de la achitarea acesteia, instanța de judecată poate înlocui suma neachitată a amenzii, după caz, cu:
a) amendă în mărime dublă, care însă nu poate depăşi limita maximă a sancţiunii cu amenda prevăzută de norma materială contravenţională sau de prezentul articol;
b) privarea de dreptul de a desfăşura o anumită activitate pe un termen de la 6 luni la un an;
c) muncă neremunerată în folosul comunităţii, calculîndu-se o oră de muncă pentru o unitate convenţională, durata muncii fiind de cel mult 60 de ore;
d) arest contravenţional, calculîndu-se o zi de arest pentru 2 unităţi convenţionale, durata arestului fiind de cel mult 30 de zile. În acest caz, se va ţine cont de restricţiile prevăzute la art.38 alin.(4).
(5) În cazurile prevăzute la alin. (4), suma neachitată a amenzii stabilite pentru contravențiile prevăzute la art. 228–245 poate fi înlocuită cu privarea de dreptul de a conduce vehicule pe un termen de la 6 luni la un an.
(6) Pentru situaţiile enumerate la alin.(4) lit.a), c) şi d), privarea de dreptul de a desfăşura o anumită activitate pe un termen de la 6 luni la un an poate fi aplicată ca sancţiune complementară.
(7) În cazurile prevăzute la alin. (4), suma neachitată a amenzii stabilite persoanei juridice poate fi înlocuită cu privarea de dreptul de a desfăşura o anumită activitate pe un termen de la 6 luni la un an.
(8) Amenda se înlocuieşte de către instanța de judecată în a cărei rază teritorială îşi are sediul autoritatea din care face parte agentul constatator care a examinat cauza, la demersul acestuia sau al procurorului care a examinat cauza. În cazul în care sancțiunea este aplicată de către instanța de judecată, înlocuirea se efectuează de către instanța care a judecat cauza în fond, la demersul executorului judecătoresc. Plătești în trei zile 50% din sumă și dălă în mama lui pe polițist, ultimul nu e în drept să încheie vre-un acord cu dumitale.