Revenirea la muncă din concediul de ingrijire a copilului

24 ноября 2022 126

Buna! Mă aflu la moment în concediu de ingrijire a copilului care va dura până în vara lui 2023. Între timp mi s-a propus să revin la serviciu mai devreme, dar nu pe postul meu de muncă, ci un post mai puțin bun decât cel pe care îl dețineam înainte de concediu. Intrebarea mea e urmatoatea: este legal, în situația în care revin din concediu, să mi se propune un post inferior celui pe care l-am detinut înainte de concediu? Am studii și experiență relevante, am pornit de la 0, am avansat în structura angajatorului, iar acum că am fost în concediu de maternitate, trebuie să pornesc de la 0?

Jurist comments 1

Download discussion
Serghei Marciuc
  • Адвокат-стажер
  • Гражданское право
  • Трудовое право
  • Семейное право
  • Право недвижимости
  • Дорожные правонарушения
  • Экономическое право

Bună ziua Victoria.
Dacă sunteți angajată în baza unui contract individual de muncă (CIM) și nu sunteți funcționar public atunci:
Angajatorul nu are dreptul să modifice unilateral CIM-ul, respectiv doar cu acordul dumneavoastră poate fi modificată funcția (art.49 alin.(1) lit.d1) Codul Muncii (CM)
Potrivit prevederilor art.124 alin.(6) CM, salariatul are dreptul la revenirea... mai detaliat din concediul parțial plătit pentru îngrijirea copilului până la vârsta de 3 ani înainte de expirarea termenului stabilit în cererea indicată la alin. (2) sau (4), anunțând despre aceasta angajatorul, printr-o cerere scrisă, cu 15 zile lucrătoare înainte.
Funcția dumneavoastră se păstrează or legiuitorul la art.55 alin.(1) lit.a) CM a prevăzut că contractul individual de muncă se încheie pe durată determinată pentru perioada îndeplinirii obligaţiilor de muncă ale salariatului al cărui contract individual de muncă este suspendat, sau pentru perioada în care el se află concediul parţial plătit pentru îngrijirea copilului, Iar potrivit art.83 alin.(3)CM, Contractul individual de muncă pe durată determinată încheiat pentru perioada îndeplinirii obligaţiilor de muncă ale salariatului al cărui contract individual de muncă este suspendat sau care se află în concediul respectiv (art.55 lit.a)) încetează în ziua reîntoarcerii acestui salariat la lucru.

Dacă sunteți Funcționar public atunci potrivit art. 54 alin.(1) lit. b) al Legii Nr. 158 din 04-07-2008 cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public, La cererea funcţionarului public, raporturile de serviciu se suspendă în caz de concediu parţial plătit pentru îngrijirea copilului pînă la vîrsta de 3 ani, în condiţiile legii.
Potrivit art.55 alin(1) al aceleiași Legi În cazurile în care motivele ce au provocat suspendarea raporturilor de serviciu încetează sau, după caz, la sfîrşitul perioadei pentru care a fost aprobată cererea de suspendare, FUNCŢIONARUL PUBLIC ESTE REÎNCADRAT ÎN FUNCŢIA PUBLICĂ EXERCITATĂ ÎNAINTE DE SUSPENDARE sau într-o funcţie publică echivalentă vacantă ori temporar vacantă dacă cea anterioară nu mai există, cu excepţia situaţiei în care autoritatea publică a fost lichidată. Dacă în cadrul autorităţii publice nu există funcţie publică echivalentă vacantă ori temporar vacantă, cu acordul în scris al funcţionarului public, acesta poate fi reîncadrat într-o funcţie publică de nivel inferior, iar în caz de lichidare a autorităţii sau dacă funcţionarul nu acceptă transferul, acesta este eliberat din funcţie în condiţiile art. 63.

Respectiv în ambele cazuri aveți dreptul să reveniți la funcția deținută înainte de concediu.

25 ноября 2022