Buna ziua. Am fost condamnat la 4 ani inchisoare cu suspendare pe o durata de 3 ani, dintre care au trecut deja 2 ani si 4 luni. Exista vreo posibilitate de a termina aceasta pedeapsa inainte de termen, si daca da, care este durata aproximativa de solutionare? De asemenea, am interdictia de a-mi schimba domiciliul fara acordul organelor competente. In acest caz, stiam ca pot iesi din tara pe o perioada scurta fara sa instiintez organul de probatiune, insa v-as fi recunoscator daca mi-ati sugera norma legala pe care sa ma bazez. Va multumesc.
Arsen Saruhanean
Bună ziua!
Conform Articolului 90 din Codul Penal al RM - Condamnarea cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei:
(1) Dacă, la stabilirea pedepsei cu închisoare pe un termen de cel mult 5 ani pentru infracţiunile săvîrşite cu intenţie şi de... mai detaliat cel mult 7 ani pentru infracţiunile săvîrşite din imprudenţă, instanţa de judecată, ţinînd cont de circumstanţele cauzei şi de persoana celui vinovat, va ajunge la concluzia că nu este raţional ca acesta să execute pedeapsa stabilită, ea poate dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate vinovatului, indicînd numaidecît în hotărîre motivele condamnării cu suspendare condiţionată a executării pedepsei şi perioada de probaţiune sau, după caz, termenul de probă. În acest caz, instanţa de judecată dispune neexecutarea pedepsei aplicate dacă, în perioada de probaţiune sau, după caz, termenul de probă pe care l-a fixat, condamnatul nu va săvîrşi o nouă infracţiune şi, prin respectarea condiţiilor probaţiunii sau, după caz, a termenului de probă, va îndreptăţi încrederea ce i s-a acordat. Controlul asupra comportării celor condamnaţi cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei îl exercită organele competente, iar asupra comportării militarilor – comandamentul militar respectiv.
(2) Perioada de probaţiune sau, după caz, termenul de probă se stabileşte de instanţa de judecată în limitele de la 1 an la 5 ani.
(4) Persoanelor care au săvîrşit infracţiuni deosebit de grave şi excepţional de grave, precum şi în cazul recidivei periculoase sau deosebit de periculoase, condamnarea cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei nu se aplică.
(5) În caz de condamnare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, pot fi stabilite pedepse complementare.
(6) Aplicînd condamnarea cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, instanţa de judecată îl poate obliga pe condamnat:
a) să nu-şi schimbe domiciliul şi/sau reședința fără consimţămîntul organului competent;
b) să nu frecventeze anumite locuri;
c) să urmeze un tratament în caz de alcoolism, narcomanie, toxicomanie sau de boală venerică;
c1) să participe la un program special de tratament sau de consiliere în vederea reducerii comportamentului violent;
d) să acorde o susţinere materială familiei victimei;
e) să repare daunele cauzate în termenul stabilit de instanţă.
f) să participe la programe probaţionale;
g) să presteze muncă neremunerată în folosul comunităţii;
h) să fie supus monitorizării electronice, dar nu mai mult de 12 luni.
(7) În decursul perioada de probaţiune sau, după caz, termenul de probă, instanţa de judecată, la demersul organului care exercită controlul asupra comportării celui condamnat cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, poate anula, în întregime sau parţial, obligaţiile stabilite anterior condamnatului ori adăuga altele noi.
(8) Dacă, după expirarea a cel puţin jumătate din perioadei de probaţiune sau, după caz, termenul de probă, condamnatul cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei a avut o comportare corectă şi exemplară, a reparat integral dauna, instanţa de judecată, la demersul organului care exercită controlul asupra comportării celui condamnat cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, poate pronunţa o încheiere cu privire la anularea condamnării şi stingerea antecedentelor penale.
(81) În cazul în care persoana condamnată cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei are stabilită şi pedeapsă complementară, prevederile alin.(8) nu se aplică pînă la executarea integrală a pedepsei complementare.
(9) În cazul în care cel condamnat cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, în decursul perioadei de probaţiune sau, după caz, termenul de probă, încalcă în mod sistematic obligaţiile stabilite sau, pînă la expirarea termenului de probă, nu a executat cu rea-voinţă obligaţia de a repara dauna cauzată instanţa de judecată, la propunerea organului care exercită controlul asupra comportării celor condamnaţi cu suspendarea executării pedepsei, poate pronunţa o încheiere cu privire la anularea condamnării cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei şi la trimiterea condamnatului pentru a executa, deplin sau parţial, dar nu mai puţin de 1/3 din pedeapsa stabilită prin hotărîrea instanţei de judecată.
(10) În cazul în care cel condamnat cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei săvîrşeşte în perioada de probaţiune sau, după caz, termenul de probă o nouă infracţiune intenţionată, instanţa de judecată îi stabileşte o pedeapsă în condiţiile art.85, dacă, după caz, nu sînt aplicabile prevederile alin. (11) din prezentul articol.
(11) În cazul în care cel condamnat cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei săvîrşeşte în perioada de probaţiune sau, după caz, termenul de probă o infracţiune din imprudenţă sau o infracţiune intenţionată mai puţin gravă, problema anulării sau menţinerii condamnării cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei se soluţionează de către instanţa de judecată.