Ответы 2363  

Дорожные правонарушения

Art. 264-prim alin. 3 CP

Bună ziua. Mi-a fost intentat dosar penal în temeiul art.264-prim alin. 3 CP. Dețin și cetățenie românească. Dacă reușesc să preschimb permisul moldovenesc în românesc cât timp merge judecata, după pronunțarea sentinței voi putea folosi permisul românesc?

Restabilirea dreptului de a conduce

Bună ziua. În 2019 am provocat un accident rutier. Instanţa de judecată a decis: ”Se declară culpabil de săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 264 alin. (3) lit. a) b) Cod Penal RM si se aplică pedeapsa de 2 ani cu închisoare de tip deschis, cu anularea dreptului de a conduce mijloace de...

Peliculă de soare

Bună ziua. Suntem în tranzit în Moldova, pe 7 zile. Mașina e cu numere de înmatriculare europene. Am fost amendați cu 600 lei pentru pelicula întunecată de protecție din partea șoferului. Polițistul ne-a impus să o roadem cu o șurubelniță dată de el. Astfel avem și geamul defectat. Mașinile...

Condus agresiv

Buna ziua. Ce risc dacă conduc pe drumurile publice din România în situația în care dreptul de a conduce pe aceste drumuri mi-a fost suspendat pe un termen de 2 luni pentru condus agresiv? Sunt cetățean al RM.

Sancționare în temeiul art. 225 (1) CC

Bună ziua. Îmi parchez masina pe un teritoriu care aparține administrației publice locale, nu este drum public, nu sunt indicatoare care ar interzice parcarea. Cu toate acestea, proprietarul magazinului amplasat în apropiere susține că sunt obligată să-mi iau masina pentru că aș limita accesul...

Revizia tehnică auto periodică (30 zile)

Buna ziua. Am trecut testarea tehnica a automobilului cu achitarea tuturor taxelor. Din cauza ca automobilul avea anumite defecțiuni, mi-a fost eliberat raport de testare tehnica valabil 30 zile, in care era mentionat defectul. La scurt timp, am fost oprit de politie care mi-a intocmit...

Accident rutier

Buna! Sunt invinuit in temeiul art. 264, alin 3 a) CP. Am lovit cu masina un pieton in stare de ebrietate pe traseul Straseni-Chisinau pe timp de noapte, pe un drum neiluminat cu o singura banda. Pietonul venea din fata si nu l-am observat din cauza ca ma orbeau luminile masinilor de pe...

Accident

Bună ziua. Soțul meu a fost implicat într-un accident, iar masina noastră are actele expirate. Sotul are actele în regula, nu era băut. El nu este vinovat, dar și-a asumat reparația mașinii în sumă de 6.000 lei, doar din cauza că nu are actele mașinii în regulă. E corect sau trebuia totuși să...

Stare de ebrietate la volan

Bună ziua. Am fost oprit de poliție în timp ce conduceam. Ce risc dacă alcotestul a arătat 0,52 mg/p in aerul expirat și conduceam fără permis de conducere?

Poliția a întocmit în privința mea un proces-verbal cu care nu sunt de acord

Bună ziua. Am fost oprit de un agent INP pe motiv că am încălcat RCR, și anume aș fi ignorat indicatorul STOP. I-am spus că în fața mea a trecut alt automobil, dar am fost oprit doar eu. Nu am primit un răspuns. I-am cerut polițistului o înregistrare video a pretinsei încălcări, dar mi-a spus că...

Termenul anularii permisului de conducere in temeiul art. 264/1 alin. 3 CP

Bine v-am gasit! Persoana fizica a fost condamnata in temeiul art. 264/1 alin. 3 CP. A ispasit pedeapsa principala prin executarea orelor de munca neremunerata acum 3 ani de zile. Este la prima condamnare penala. A incercat sa inteleaga care este perioada pentru care ii este anulat permisul de...

Modificări ale mașinii

Bună ziua. Cum pot să îmi modific automobilul, atât vizual, cât și tehnic, astfel încât să nu am probleme dacă mă oprește poliția? Care sunt limitele de modificare a unei mașini?