Accident în punctul de trecere a frontierei Leușeni

23 october 2024 0

Bună ziua. În timp ce staționam în rând la punctul de trecere a frontierei Leușeni (sensul de ieșire din țară), având 3 mașini în față până la controlul comun R. Moldova - România, am fost tamponat din spate de către un alt conducător auto. Vizual deteriorările suferite de automobilul meu păreau nesemnificative și am decis să completăm formularul de constatare amiabilă. Am telefonat brokerul de asigurări și acesta mi-a sugerat să înregistrez cazul la poliție. Am sunat la 112 și un echipaj s-a pornit din Hâncești spre locul accidentului. Peste circa 2 ore, polițistul mă sună și îmi zice că a ajuns la vamă, dar el nu are dreptul să intre pe teritoriul punctului vamal unde s-a produs accidentul. Prin urmare, mi-a sugerat să mă adresez părții române ca să documenteze cazul, având în vedere că ne aflam deja pe teritoriul României.
M-am adresat la poliția de frontieră română, dar acolo am fost refuzat pentru că accidentul s-a produs până la intrarea în România, actele de călătorie nu au fost verificate și, prin urmare, accidentul s-a produs în Republica Moldova. După mai multe insistențe ale mele, un oficial român a aprins camera de corp și mi-a citit câteva articole dintr-o cărțulie, după care m-a îndreptat la oficialii moldoveni ca să-mi rezolv problema.
M-am pomenit în situația că am un accident și nimeni nu poate documenta cazul. Teoretic, dacă sufeream daună totală a bunului asigurat, la fel nimeni nu putea documenta acel accident.
L-am telefonat pe polițistul de la Hâncesti să-l întreb cum să procedez și el mi-a zis că au mai fost astfel de cazuri. Din cauza unor lacune în acorduri și regulamente, el nu poate documenta aceste cazuri.
Întrebarea mea e următoare:
În cazul în care era o daună semnificativă, spre exemplu daună totală unde constatarea amiabilă nu putea fi aplicată, cum trebuia să ies din așa situație?

Lawyer comments 2

Download discussion
  • Legal consultant
  • Civil law
  • Criminal law
  • Family law
  • Labour law

Buna Vadim, polițistul român e corect, DVS trebuia de clarificat întrebarea cu polițistul al RM, trebuie să fiți insistent, să aduceți la cunoștință Șeful poliției de la Hâncești, ca să dee indicație colaboratorii săi să întomească cazul.

24 october 2024
Mihai Gherbovei
  • Advocate
  • Civil law
  • Labour law
  • Family law
  • Real estate law
  • Business law

buna vadim
răspunsul este unul foarte simplu, dacă ați apelat la 112 erați obligat să rămîneți la locul impactului pînă la documentarea cauzei. mai mult decît atît în speță este menționat că accidentul este pe teritoruiul RM pîna la transmiterea actelor, și mai mult poliția de frontiera la cererea dvs... mai detaliat este obligată să întocmească constatarea faptei cu remiterea materialelor, inclusiv pozele actele către colegi de la accidente
succese

24 october 2024