Buna ziua. Am permis de tip vechi, categoriile B si C. Vreau să adaug si categoria A. Am inteles ca este nevoie de certificat de la scoala auto. Este ok certificatul de la scoala auto pentru categoriile B si C, sau trebuie sa fac scoala (vojdenie) pentru categoria A? De mers, pot merge. As putea merge direct sa dau examenul la MRAO?
Iulian Moraru
Bună ziua!
În Hotărârea Guvernului nr. 1452 din 24.12.2007, pct. 7, lit.g.) se dispune că:
"Permisul de conducere pentru categoria A se poate obţine doar în cazul în care persoana are o experienţă de minimum 2 ani pe o motocicletă cu specificaţii tehnice corespunzătoare categoriei A2, sau dacă persoana are cel... mai detaliat puţin 24 de ani..."
-----------------------------------------------------------------
Mai departe, pct. 10 din același regulament stabilește că:
"Persoanele care solicită examinarea în vederea obţinerii permisului de conducere sau a unor noi categorii/subcategorii ale acestuia, trebuie să facă dovada absolvirii cursurilor unei şcoli auto, organizate de unităţile licenţiate (în continuare - şcoli), conform legislaţiei în vigoare, care activează potrivit normelor stabilite de Guvern, cu excepţia persoanelor specificate la punctul 11 din regulametul respectiv, să îndeplinească condiţiile psihofiziologice intelectuale, de vîrstă şi să fie apte din punct de vedere medical, conform instrucţiunilor aprobate de Ministerul Sănătăţii."
-------------------------------------------------------------------------------
În sfârșit, la pct. 26 este stabilit:
"Examenul pentru obţinerea permisului de conducere consta în:
a) proba teoretică, de cunoaştere a legislaţiei rutiere, a tehnicilor de acordare a primului ajutor medical şi a noţiunilor generale de mecanică auto;
b) proba practică de conducere a autovehiculului în poligon şi traseu, corespunzătoare categoriei/subcategoriei de permis solicitat, cu excepţia subcategoriilor A1 şi A2 şi categoriei A, pentru care se verifică numai îndemînarea de conducere în poligoane;
c) candidaţii care solicită permis de conducere din categoria F şi I, susţin proba de conducere la şcolile auto la care au fost instruiţi, iar candidaţii care solicită permis de conducere a autovehiculelor din categoria H - la subdiviziunile teritoriale ale Inspectoratului de Stat “Intehagro”;
d) persoanelor care susţin proba practică de conducere cu un autovehicul dotat cu cutie de viteză automată în permisul de conducere le va fi aplicată menţiunea corespunzătoare cu dreptul de a conduce numai asemenea autovehicule."
-------------------------------------------------------------------
În concluzie, d-voastră trebuie:
- să treceți cursuri specializate la școala auto
- să aveți vârsta de 24 ani sau 2 ani de experiență pentru subcategoria A2 ( acești 2 ani de experiență trebuie să se fi acumulat după vârsta de 20 dacă motociclul pe care l-ați condus depășea puterea de 15 kW).
Succese!