Agentia imobiliara cere comision, chiar daca cumparatorul identificat de ei nu a incheiat tranzactia

24 december 2023 3

Buna ziua. O prietena de a mea care se afla peste hotare doreste sa-si vanda aparamentul din Chisinau. A perfectat o procura ca eu sa-i reprezint interesele in fata organelor competente, sa pot solicita acte din cadastru (extras si evaluare) si sa inchei in numele ei contract de arvuna, dar nu si cel de vanzare a apartamentului. La 7 decembrie 2023 o agentie imobiliara a identificat un cumparator. Am semnat cu agentia un acord privind suma de garantie (am primit de la agentie 500 euro) care spune ca daca vanzatorul renunta la tranzactie pana pe 7 ianuarie 2024, suma de garantie de 500 de euro se intoarce cumparatorului, fara penalitati. In acelasi timp, am semnat cu agentia si un acord de comision, prin care m-am obligat sa achit agentiei un comision de 500 euro, chiar daca apartamentul este vandut unui cumparator gasit fara ajutorul agentiei. Totodata, pe durata acestui contract, agentia in cauza are drept exclusiv de a identifica cumparatori. Cand am semnat acest contract de comision, eu sincer nu am atras atentia la termenul contractului si la faptul ca este contract exclusiv. Directorul agentiei date nu a specificat aceste doua lucruri, nu mi-a zis nici data pana cand e valabil contractul, si anume 15 februarie 2024. Aceasta data nu o aranjeaza pe proprietara apartamentului (vanzatoarea). Adica in caz de esuare a acestei tranzactii, agentia si-a asigurat dreptul exclusiv de vanzare a apartamentului pana la mijlocul lui februarie 2024. Un alt moment. Atunci cand potentiala cumparatoare a vizitat apartamentul impreuna cu agentul de la agentia in cauza, acesta mi-a zis ca cumparatoarea poate cumpara apartamentul saptamana urmatoare. Insa, cand m-am intalnit cu directorul agentiei, acesta a zis ca cumparatoarea trebuie mai intai sa-si vanda propriul apartament (a zis ca il va vinde pana pe 20 decembrie) si dupa aia il va cumpara pe al nostru. Eu am cazut de acord sa semnez acordurile de garantie si de comision, pentru ca proprietara apartamentului oricum nu poate veni acum in decembrie. Problema este ca agentia nu-si onoreaza obligatiunile sa ma informeze despre starea de lucruri vizavi de cumparatoare. Au trecut mai mult de 2 saptamani si noi nu stim cand sau daca cumparatoarea va putea sa cumpere apartamentul. Vanzatoarea apartamentului a decis sa-i returneze agentiei suma de garantie primita de la ei, pentru ca nu-si onoreaza obligatiunile. Dar agentia zice acum ca daca refuzam sa incheiem tranzactie, oricum trebuie sa le platim comisiiomul de 500 de euro.
Ca sa fac un sumar. Numele meu figureaza in ambele contracte cu agentia. Dar eu nu sunt proprietar al apartamentului vizat, reprezint doar interesele proprietarei si am dreptul de a lua arvuna. Contractul de garantie nu e contract de arvuna. Respectiv intrebarea mea este – poate agentia pretinde de la mine comisionul mentionat? Si daca in genere eu aveam drept sa semnez acel contract de comision, ca reprezentant a vanzatorului? Are agentia parghii sa ma dea personal pe mine sau pe vanzatoare in judecata, daca noi refuzam sa colaboram cu ei mai departe? Va rog sa ma ajutati, e o situatie foarte neplacuta. Multumesc anticipat si sarbatori fericite!

Lawyer comments 2

Download discussion
  • Advocate trainee
  • Civil law
  • Family law
  • Real estate law
  • Other violations
  • Business law

Buna Vladislav! In primul rind este necesar de a analiza actele incheiate de dvs., cu agentia imobiliara, apoi pot sa va dau un răspiuns. Pentru ajutor si suport juridic puteti sa contactati la nr. de telefon 069049267

26 december 2023

Multumesc Maxim

26 december 2023