In unele postari am citit că penalitățile exagerate pot fi contestate in judecata. Se prevede un termen? Niste datorii de ale mele au ajuns la executori. Nu stiam ca au fost calculate penalități atat de mari. E posibil cumva de scazut din penalitati? Am luat cu imprumut de la o persoana fizica suma de 6.000 lei. Aceasta imi cere acumsuma cu penalități 19.000 lei. Are asa drept?
Triboi Mihai
Bună ziua!
Da, instanța poate dispune reducerea penalității disproporționat de mari. Conform art. 953 CC RM, în cazuri excepţionale, luîndu-se în considerare toate împrejurările, instanţa de judecată poate dispune, la cererea debitorului, reducerea penalității disproporţionat de mari. La reducerea penalităţii, trebuie să se ţină cont nu numai de interesele patrimoniale,... mai detaliat ci şi de alte interese, ocrotite prin lege, ale creditorului.
La fel și Hotărârea Plenului Curții Supreme de Justiție nr. 9 din 24.12.2010 Privind aplicarea de către instanţele judecătoreşti a legislaţiei ce reglementează modalităţile de reparare a prejudiciului cauzat prin întîrziere sau executare necorespunzătoare a obligaţiilor pecuniare, cu excepţia celor izvorîte din contractul de credit bancar sau împrumut, care la pct. 8 prevede:
“8. În cazuri excepţionale, instanţa de judecată poate dispune reducerea clauzei penale pe care o consideră disproporţionat de mare. Legea nu precizează cazurile în care ar putea fi redusă clauza penală. Instanţele vor lua act că, drept criterii ce permit reducerea clauzei penale, ar putea servi:
- situaţia financiară dificilă a debitorului;
- mărimea penalităţii depăşeşte suma datoriei;
- mărimea excesivă a penalităţii;
- datoria a fost achitată;
- o întîrziere neesenţială în executarea obligaţiei de rînd cu procentul înalt al penalităţii.
Este relevant făptui că legea nu prevede expres limita de reducere a clauzei penale. Sarcina instanţei în această situaţie constă în aprecierea adecvată a coraportului dintre mărimea penalităţii stabilite şi mărimea prejudiciului real suportat.”
În cazul dvs, instanța poate reduce penalitatea fiindcă este vădit exagerată.
Doar că, atenție că în caz dacă penalitatea a fost achitată benevol, aceasta nu mai poate fi redusă.
Mult succes!