Am cumpărat un camion cu remorca frigorifica, cu plata in rate, prima rata constituind 15.000 Euro și următoarele pana la 31.12.2020. Dacă nu achit vreo rată în termen, este prevăzută penalitate de 500 euro. Dacă mă dezic să achit integral, camionul revine în gestiunea vanzatorulu. Am semnat de asemenea că nu am pretenții tehnice la ansamblu camion-remorcă.
După ce am luat camionul, din prima cursă am observat scurgeri de ulei din cutia de viteze (camionul nu are randamentul de lucru normal), scurgeri de ulei la instalația frigorifica, pierderi de ulei in diferential, discurile de frână la remorca sunt fisurate, fisuri grave pe șasiul remorcii etc.
Practic, eu cu acest camion nu pot activa mai departe, pentru ca are nevoie de investiții serioase, bani pe care nu îi am. Dacă nu pot lucra, n-o să pot achita camionul.
Ce sa fac în această situație? L-am anunțat pe proprietar, dar acesta nu vrea să meargă cu mine la stația tehnică ca să se convingă de aceste probleme. El practic așteaptă data de pe recipisă. Nu vrea să-mi întoarcă banii și să-și ia camionul inapoi. Menționez că banii i-am adunat cu greu, am 2 copii și soția care nu lucrează.
Vitalie Onofrei
Buna
la caz, urmează a fi studit contractul, inclusiv actul de predare primire, au fost sau nu identificate viciiile, potențial e vorba de necesitatea efectuării unei expertize pentru a proba faptul viciilor ascunse cît și posibila perioada de apariție, somarea vînzătorului despre situația creată obligatoriu.
în asemenea consecințe, este posibil de a... mai detaliat refuza executarea contractului, solicitînd revizuirea acestuia cu diminuarea plaților, sau rezoluțiunea acestuia.
Situația este una litigioasă, urmînda fi examinată în contextul actelor/contractului dintre părți.