Amendă contravențională

28 january 2023 6

Bună ziua. Mi-a fost aplicată o amendă contravențională pentru depățirea limitei de viteză. Am achitat amenda, dar peste câteva zile am reexaminat traseul și am constatat că, de fapt, nu am încălcat regimul de viteză aplicabil pe segmentul respectiv. Se merită să depun contestație împotriva deciziei agentului constatator? În cât timp va fi examinată eventuala contestație?

Lawyer comments 1

Download discussion
Serghei Marciuc
  • Advocate
  • Civil law
  • Labour law
  • Family law
  • Real estate law
  • Traffic violations
  • Business law

Bună ziua Miron.
Aveţi dreptul să contestaţi procesul verbal cu privire la contravenţie.
Din momentul semnării procesului-verbal, aveți la dispoziție 15 zile pentru a-l contesta, contestația se depune pe numele instanței de judecată dar la autoritatea din care face parte agentul constatator.
Conform Codului contravenţional, contestaţia se expediază în judecată în 5... mai detaliat zile de la depunere, iar judecarea cauzei ar trebui să aibă loc în maxim 2 luni sau în situaţii complicate 3 luni de zile de la înregistrarea dosarului.
În practică însă aceste termene pot fi omise de instanţă din cauza agendei supraîncărcate.

Codul contravenţional prevede:
Articolul 448. Contestația împotriva deciziei agentului constatator asupra

cauzei contravenționale

(1) Contravenientul, victima sau reprezentantul acestora, procurorul, dacă este parte în cauza contravențională, în cazul în care nu sînt de acord cu decizia agentului constatator sau în cazul în care aceasta a fost emisă cu încălcarea normelor procesuale stabilite de prezentul cod, sînt în drept să conteste decizia emisă asupra cauzei contravenționale. Termenul de contestare a deciziei agentului constatator este de 15 zile de la data emiterii acesteia sau, pentru părțile care nu au fost prezente la şedința de examinare a cauzei contravenționale, de la data înmînării copiei de pe decizia respectivă în condițiile art. 4471 alin. (8).

(2) În cazul omiterii termenului prevăzut la alin. (1) din motive întemeiate, dar nu mai tîrziu de 15 zile de la data începerii executării sancțiunii sau a perceperii despăgubirii materiale, persoana față de care a fost emisă decizia poate fi repusă în termen, la cerere, de către instanța de judecată competentă să examineze contestația.

(3) Persoana față de care a fost emisă decizia şi care a lipsit atît la examinarea cauzei, cît şi la pronunțarea deciziei şi nu a fost informată despre decizia emisă poate contesta decizia agentului constatator şi peste termen, dar nu mai tîrziu de 15 zile de la data începerii executării sancțiunii contravenționale sau a perceperii despăgubirii materiale.

(4) Contestația împotriva deciziei emise asupra cauzei contravenționale se depune la autoritatea din care face parte agentul constatator, conform competenţei teritoriale, care a examinat cauza. În cel mult 5 zile lucrătoare de la data depunerii, agentul constatator expediază contestația şi dosarul cauzei contravenționale în instanța de judecată competentă.

(5) Contestația depusă conform alin. (1) suspendă executarea sancțiunii contravenționale aplicată prin procesul-verbal cu privire la contravenție sau prin decizia agentului constatator.

(6) În cazul prevăzut la alin. (2), pînă la soluționarea repunerii în termen, instanța de judecată poate suspenda executarea deciziei.

(7) Depunerea contestației peste termen, conform alin. (3), nu suspendă executarea deciziei agentului constatator. Instanța de judecată care examinează contestația poate suspenda executarea deciziei atacate.

(8) Persoana care face contestație împotriva deciziei de aplicare a sancțiunii contravenționale nu plăteşte taxă de stat.
Articolul 454. Termenul de judecare a cauzei contravenţionale

(1) Cauza contravențională se judecă în termen rezonabil, dar nu mai mult de 2 luni de la data intrării dosarului în instanța de judecată. Criteriile de determinare a termenului rezonabil sunt: complexitatea cauzei, comportamentul participanților la proces, conduita instanței judecătorești și a agentului constatator, importanța procesului pentru cel interesat. Respectarea termenului rezonabil de judecare a cauzei se asigură de către instanță.

(2) Dacă există temeiuri rezonabile, judecătorul, prin încheiere motivată, poate prelungi termenul de judecare a cauzei cu o lună.

28 january 2023