Autoturism înregistrat în Franța, permis portughez.

30 july 2017 134

Bună ziua. Mă numesc Sergiu și locuiesc în Franța. Pe dată de 03/07/2017 am trecut vama întrînd în MD pe la Leușeni. Am în posesie autoturism înregistrat pe numele meu aici în Franța și permusul de conducere portughez (am cetățenie dubla - Portugalia și Moldova). La vamă mi s-a spus că de pe data 01/07/2017 a întrat în vigoare o nouă lege, potrivit căreia permisul de conducere trebuie să corespundă țarii unde este înregistrată mașina. Șoferii care au așa iregularități plătesc amenda 180€. Dar vameșa (o femeie asa drăguță, lingușitoare) mi-a spus că, cum suntem de pe drum și probabil nu suntem la curent cu noua lege, avem ieșire din situația dată. Ne-a propus să lăsăm în actele autoturismului o mică bancnotă (ce ne lasă inima) și doamna ne lasă să trecem. În caz contrar, întocmim protocolul și plătim amendă de 180€. Fiind obosit de pe drum, si dornic de a ajunge cit mai degrabă la casa părintească, am decis să nu mai întocmim procesul. Am lăsat "ceva" în actele autoturismului și în 2 minute eram liber. Doamna zicind că la întoarcere nu voi avea probleme căci ea a facut cum trebuie și nimeni nu ma va întreba nimic. Așa si a fost, m-am întors în Franța pe data de 18/07/17, la vamă nu mi-a zis nimeni nimic în legătură cu permisul de conducere portughez și autoturism înregistrat în Franța. Vreau sa stiu daca este așa lege și se extinde și pe cetățenii Europei? Mulțumesc.

Lawyer comments 1

Download discussion
Iulian Moraru
  • Legal consultant
  • Civil law
  • Business law
  • Family law
  • Labour law
  • Other areas

Bună ziua!

Da, într-adevăr, potrivit preverilor Legii Nr. 280 din 16.12.2016 pentru modificarea şi completarea unor acte legislative, urmau să fie introduse modificări în unele acte normative, inclusiv în art.53 Legea cu privire la sigranța traficului rutier, care au început a fi puse în aplicare de pe 01.07.2017

Astfel, este... mai detaliat interzisă circulația autovehiculelor cu plăcile cu număr de înmatriculare dintr-un stat străin nerecunoscut de Republica Moldova.

Rezultă că, Serviciul Vamal, în calitate de agent constatator ,a pretins întrunirea semnelor componenței de contravenție de la art. 287 alin. (8) din Codul Contravențional al Republicii Moldova, potrivit prevederilor căruia nescoaterea de pe teritoriul vamal al Republicii Moldova a mărfurilor, vehiculelor, obiectelor şi altor valori prohibite introducerii pe teritoriul vamal al Republicii Moldova sau introduse cu obligaţia de a fi scoase de pe teritoriul ei vamal ori nereturnarea pe teritoriul vamal al Republicii Moldova a mărfurilor, vehiculelor, obiectelor şi altor valori scoase cu obligaţia de a fi returnate în termenele stabilite în aceste obligaţii se sancţionează cu amendă de la 84 la 90 de unităţi convenţionale, cu obligarea scoaterii de pe teritoriul vamal a mijloacelor de transport prohibite introducerii pe teritoriul vamal al Republicii Moldova sau introduse cu obligaţia de a fi scoase de pe teritoriul ei vamal.

Și, într-un fel, dorea să se aplice amenda de 180 euro , adică minimul de 84 unități convenționale cu rata 1 euro=23,33 lei MDL (convenabil curs).

--------------------------------------------------------------------------------------------------------
DAR! Franța este stat recunoscut de către Republica Moldova, ceea ce însemnă că 287 alin. (8) din Codul Contravențional nu este aplicabil! O altă componență sau o altă normă care ar permite aplicarea acestei amenzi nu există în legislația Republicii Moldova!
Iar numărul 180 se poate referi la intervalul de timp în interiorul căruia, autovehiculul cu nr. de înmatriculare străine se poate afla continuu pe teritoriul vamal al Republicii Moldova !
-------------------------------------------------------------------------------------------------------------
În plus, Republica Moldova nu are absolut nici o legătură cu raporturile dintre alte două state (Portugalia și Franța în cazul dat)

---------------------------------------------------------------------------------------------
Și da, există DIRECTIVA 2006/126/CE A PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI A CONSILIULUI din 20 decembrie 2006 privind permisele de conducere (reformată) care instituie o normă prin care se creează legătură dintre statul emitent de permis de conducere și reședința/domiciliul deținătorului permisului, dar fiecare stat membru al UE (Republica Moldova nu este membru) poate institui reguli diferențiate în acest sens.
Totodată, Convenția internațională de la Viena de la 08.11.1968 asupra circulației rutiere nu se aplică din simplu motiv că doar Republica Moldova este parte la această Convenție, iar Portugalia și Franța-nu!

Deci, în cel mai rău caz există legătură dintre permis și reședință/domiciliu, dar nicidecum dintre permis și statul în care este înmatriculat autovehiculul.

------------------------------------------------------------------------------------------

În concluzie, d-voastră ați fost informat greșit și aveți posibilitatea contestării acțiunilor funcționarului Serviciului Vamal dacă aveți suficiente probe cu referire la ceea ce s-a întâmplat când treceați frontiera la punctul vamal Leușeni! Important e să nu se ajungă la ideea că d-voastră sunteți vinovat!

Succese!

31 july 2017