Buna! Am încheiat un contract cu o companie de construcție pentru spatiu locativ și nelocativ, locativ 62,53 mp, nelocativ (garaj) 17,74 mp. După măsurările de la Cadastru spațiile predate de companie sunt mai mici cu 0,53 mp la apartament și cu 1,04 mp la garaj. Pentru spațiul locativ am achitat integral, iar garajul l-am achitat conform măsurărilor finale, adică mai puțin cu 1,04 mp. Compania de construcție nu vrea să-mi dea actul de primire/predare pentru garaj, invocând că trebuie să achit conform contractului de investitie. Ce sa fac in cazul dat? Multumesc!
Vitalie Onofrei
Buna ziua
pentru început verificați contractul, de regulă, acestea prevăd la efectuarea lucrărilor o cotă de eroare admisibilă în partea ce ține de recepția metrajului final, dacă cotele enunțate drept admisibile sunt mai mici de cele enunțate în speță, atunci urmează să vă elibereze actele cu efectuarea unui recalcul. Dacă se... mai detaliat refuză, sunteți în drept de ai acționa în instanță cu solicitarea de plata de despăgubiri și obligarea transmiterii documentației.
Dacă cotele faptice se încadrează în cele enunțate în contract, atunci, sunteți obligat la plată.