Buna ziua. Nu am achitat creditul la timp, am cerut ceva timp. Acum ei zic ca voi achita mai mult pentru executor ca vine acasa, onorariul si restul. Nu a fost un proces de judecata, nimic. Poate veni executorul acasa? Iata ce mi-au scris ei ”procedura de solutionare a cauzei Dvs este una simplificata (in ordonanta, asa se numeste), respectiv eliberarea Titlului executoriu se face la intima convingere a Instantei si la solicitarea reclamantului fara avizarea paratului si citarea acestuia".
Igor Brinișter
Bună Valeria,
Într-adevăr exista o procedura simplificată care, se numește Procedura în Ordonanță.
In cadrul acest proceduri judecătorul examinează cauza în lipsa părților în baza materialelor prezentate și adopta o ordonanță care, este un document executoriu în sine.
Astfel, dacă judecătorul adoptă o asemenea ordonanță, trebuie să vă expedieze și Dvs actul adoptat,... mai detaliat iar Dvs ca și Debitor puteți depune obiecțiile sale în scris. Dacă, obiecțiile sunt întemeiate judecătorul poate anula Ordonanța de încasare adoptată anterior.
In caz dacă, exista o ordonanță de încasare și este prezentată spre urmărire executorului, acesta ar putea veni la ușa Dvs și nu numai.
La fel, în caz în care nu executați benevol o să achitați toate taxele și spezele de procedură, precum și cheltuielile aferente dacă, asemenea cheltuieli au existat.