Buna ziua! Am contractat un credit de la o companie nebancară, dar am avut întârzieri la rambursarea acestuia. În luna iunie a acestui an am achitat 10.000 lei și am convenit că trebuie să achit lunar 4.000 lei. Nu reușesc mereu să achit rata integral, dar o acopăr în luna urmatoare. În octombrie am avut o convorbire cu juristul cfrreditorului și i-am explicat situația. Cu toate acestea, pe 16.12.24 am primit o scrisoare datată cu 06.11.24, fără ștampilă umedă sau semnatură originală, prin care sunt informată că trebuie să restutui suma de 83.000 lei până la data de 25.12.24, desi în cont îmi arată 77.000 lei. Pe 19.12.24 am achitat încă 5.000 lei, dar pe 20.12.24 mi-au fost blocate toate conturile, pe care se află ultimii bani rămași pentru trai. Nu am fost preîntâmpinată despre această acțiune în vreun fel și nici nu mi-a fost adusă la cunoștință vreo hotărâre judecătorească. Imediatr după recepția scrisorii menționate, am luat legătura cu juristul creditorului, care mi-a spus doar să fac plățile mai departe și nu mi-a zis că dosarul meu a fost transmis în judecată încă în luna septembrie, chiar dacă din iunie până acum am achitat 19.600 lei. Executorul judecătoresc mi-a spus că e legal ca judecata să aibă loc fără și fără prezența mea, deoarece e un caz cu creanțe mici. Chiar dacă mi-a ramas să restitui 72.500 lei, acum trebuie să achit 84.300, inclusiv cheltuielile de executare. Mi s-a spus că trebuie să achit această sumă până pe 31.12.24, iar după această dată vor fi calculate penalități de întârziere. Ce pot face în acest caz? Am nevoie de ajutor!
Mihail Grigoraş
Buna d-na Doina, în primul rând DVS sunteți în drept să vă adresați la executorul, cu care ați avut convorbire o cerere, ca el să vă prezinte titlu de executare, emis de judecată, în acest titlu o să fie indicată suma, care sunteți datornică creditorilor. Se întâmplă deseori, cănd executorul... mai detaliat nu are așa document, dar el pretinde la diferite sume de bani. Concomitent, DVS sunteți în drept să vă adresați judecătoria din raza domiciliului DVS cu o cerere și să solicitați să vă deie în copie hotțrârea instanței pentru a verifica sauma de incasare pusă după DVS, ce se referă la penalități, acest lucru nu e în competența executorului. Cât a decis instanța, atâta trebuie de achitat, pentru o claritate DVS sunteți în drept să apelați la viberul meu de pe telefonul +37368669950, unde noi vom discut datailiat.