Buna ziua. Cum/cui pot solicita despagubire in situatia mea? Mi s-a furat masina. Politia a gasit-o in Transnistria (Dubasari) dezasamblata la un service auto. Proprietarul unui centru de deservire auto a cumparat masina mea, fara cheie si acte, de la hoti cu EUR 150, si a vandut tot ce a putut din ea. La solicitarea mea de a cere despagubire de la proprietarul centrului de deservire auto pentru daune, politia spune ca proprietarul centrului de deservire este si el victima. Ma intreb cum poate fi acesta victima, daca a cumparat o masina fara acte si cheie - deci stia ca e furata. Va multumesc anticipat pentru raspuns.
Igor Brinișter
Buna D-le Alexandru,
Teoretic administratorul și/sau alte persoane/lucrători ai centrului de deservire auto
ot fi atrași la răspundere penală dacă, se confirmă că aceștia cunoșteau despre faptul că bunul a fost dobândit pe cale criminală.
Codul penal al RM prevede următoarele:
Articolul 199. Dobîndirea sau comercializarea bunurilor despre care se ştie că... mai detaliat au fost obţinute pe cale criminală
(1) Dobîndirea sau comercializarea, fără o promisiune prealabilă, a bunurilor despre care se ştie că au fost obţinute pe cale criminală se pedepseşte cu amendă în mărime de la 550 la 750 unităţi convenţionale sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 120 la 180 de ore.
(2) Aceleaşi acţiuni săvîrşite:
a) de două sau mai multe persoane;
b) sub formă de îndeletnicire;
c) în proporţii mari
se pedepsesc cu amendă în mărime de la 650 la 950 unităţi convenţionale sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore, sau cu închisoare de pînă la 3 ani.
(3) Acţiunile prevăzute la alin.(1) sau la alin.(2) lit.a) şi b), săvîrşite în proporţii deosebit de mari, se pedepsesc cu amendă în mărime de la 850 la 1350 unităţi convenţionale sau cu închisoare de pînă la 5 ani.
Cât privește repararea prejudiciului material Dvs puteți înainta pretețiile față de persoana care a comis acțiunile infracționale, urmare a cărora vi s-a cauzat un prejudiciul material.
Acțiunea civilă urmează a fi inițiată fie în cadrul cauzei penale, fie ca o acțiune civilă în ordinea procedurii civile.