Demolarea lucrărilor ilegale de construcție și repararea prejudiciului cauzat prin respectivele lucrări

21 february 2020 5

Buna ziua! Am denunțat o termoizolare la un bloc locativ de două etaje, făcută de un vecin fără acordurile și autorizațiile necesare. Acesta a fost amendat și prin hotărârea judecătorului drept măsură de siguranță s-a decis demolarea plăcilor de termoizolare, care au fost lipite aiurea, creând fisuri pe alți pereți și schimbând radical culoarea fațadei.
A trecut o lună de când a fost pronunțată hotărârea judecătorească să fie demolate plăcile din contul contravenientului. Recurs nu a fost depus. Cum pot ști ce va urma, contravenientul e plecat după hotare și de negăsit? Trebuie să întreprind eu anumți pași ca să obțin demolarea cât mai rapidă. Am fost nevoită să mă evacuez din apartamentul meu, din cauza mucegaiului format în urma intervenției ilegale. Vreau să cer repararea prejudiciului cauzat mie de acțiunile contravenientului (reparația în apartament, chiria pentru perioada în care nu am putut să mă folosesc de apartamentul meu etc.), precum și cheltuielile cu serviciile avocatului. Cum obțin aceste sume de la contravenient? Va mulțumesc anticipat!

Lawyer comments 1

Download discussion
Alexandru Lungu
  • Advocate
  • Civil law
  • Labour law
  • Family law
  • Real estate law

Instanța de judecată urmează să transmită hotărârea spre executare silită.
Dvs. Ați putea adresa o cerere către judecătorie prin care să solicitați informații dacă a fost sau nu transmisă hotărârea spre executare având în vedere calitatea dumneavoastră de victimă pe acest proces.

Referitor la încasarea prejudiciului, urmează să vă adresați cu o... mai detaliat cerere de chemare în judecată către această persoană prin care să solicitați încasarea tuturor prejudiciilor, cheltuielilor cu anexarea probelor în acest sens, avînd la bază această hotărîre.

Pentru mai multe detalii, mă puteți contacta.

21 february 2020