Dosar penal pentru huliganism

14 october 2024 0

Bună ziua. Mi-a fost deschis dosar penal pentru huliganism, în temeiul art. 287 alin. (2) lit. b) CP. Nu am fost judecat anterior. La ce pedeapsă să mă aștept?

Lawyer comments 1

Download discussion
  • Legal consultant
  • Civil law
  • Criminal law
  • Family law
  • Labour law

Buna Alexandru, dai dovadă, că nu ai avocat și nu conoști legislația în vigoare. Eu vă aduc la cunoștință ce spune Codul penal, la acest articol Articolul 287. Huliganismul
(1) Huliganismul, adică acţiunile intenţionate care încalcă... mai detaliat grosolan ordinea publică, însoţite de aplicarea violenţei asupra persoanelor sau de ameninţarea cu aplicarea unei asemenea violenţe, de opunerea de rezistenţă violentă reprezentanţilor autorităţilor sau altor persoane care curmă actele huliganice, precum şi acţiunile care, prin conţinutul lor, se deosebesc printr-un cinism sau obrăznicie deosebită,
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 550 la 1050 unităţi convenţionale sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore, sau cu închisoare de pînă la 3 ani.
(2) Aceeaşi acţiune săvîrşită:
a) de o persoană care anterior a săvîrşit un act de huliganism;
b) de două sau mai multe persoane
c) pe teritoriul sau în incinta unei instituţii medico-sanitare publice ori private.
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 750 la 1350 unităţi convenţionale sau cu închisoare de pînă la 5 ani.
(3) Huliganismul agravat, adică acţiunile prevăzute la alin.(1) sau (2), dacă au fost săvîrşite cu aplicarea sau cu încercarea aplicării armei sau a altor obiecte pentru vătămarea integrităţii corporale sau sănătăţii,
se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 7 ani Așadar, tu ești în cdrept să recunoști vina pe deplin, dacă ai săvârșit actul de huliganizm, atunce anchetatiorul sau ofițerul de urmărire penal, cum se numesc la ziua de astăzi-polițistul. În caz dacă nu recunoșteți vina în săvârșirea actului de hulganizm, procurorul în judecată e în drept să solicite să fie aplicată amendă sau o pedeapsă, care nu este legat de privațiune de libertate, sunt multe, multe întrebări. DVS o să aveți posibilitate să vă prezinte un avocat-deștept, care o să vă îndrumeze, ce și cum.

15 october 2024