Inundarea apartamentului din cauza lucrătorilor de la ÎMGFL

28 october 2024 0

Bună ziua. Sunt studentă (nu am împlinit vârsta de 18 ani) și locuiesc în apartamentul părinților. Câteva zile în urmă, am observat că din calorifer picură apă. Am sunat la serviciul locativ și i-am anunțat despre problema menționată. Au venit doi instalatori, care erau în stare de ebrietate, (fapt confirmat mai târziu și de polițist). Aceștia au tăiat țeava de unde picura apa, fără să se asigure că nu mai este apă în acea țeavă. Prin urmare, în câteva minte întregul apartament a fost inundat. Am chemat poliția și o rudă, deoarece mi s-a făcut frică. Polițistul a recepționat plângerea scrisă de mine, a constatat că instlatorii erau beți și a spus că urmează să se lamurească cu ei. Peste câteva zile a venit o doamnă de la serviciul locativ și a zis ca nimic nu e grav, o să se usuce și totul va fi bine. Realitatea este, însă, că laminatul este deteriorat. Am filmat gradul de inundație și starea apartamentului după ce am strâns apa. Ce sa fac acum, unde să mă duc pentru a cere despăgubiri pentru daunele cauzate? Vă mulțumesc!

Lawyer comments 4

Download discussion
  • Legal consultant
  • Civil law
  • Criminal law
  • Family law
  • Labour law

Buna ziua Ana, dat fiind faptul, că DVS sunteți minoră, trebuie de implicat o rudă matură, ca să se adreseze în instanța de judecată cu o cerere pentru a fi recuperat prejudiciul cauzat, sunt servici speciale, care poate fi atrase pentru a fi examinat cazul, pentru a fi constat suma... mai detaliat prejudiciului cauzat, e o chestie complicată. DVS sunteți în drept să atrageți un avocat, cu care o să trebuiască încheiat un contract, DVS nu sunteți în drept trebuie de atras o rudă matură.

29 october 2024
  • Advocate
  • Civil law
  • Criminal law
  • Labour law
  • Family law
  • Real estate law

Buna ziua, urmeaza sa se depuna cerere de catre propretar la IMGFL privitor la inundatie,inclusiv sa constati faptele prin excutor judecatoresc, sa evaluati prejudiciul cauzat si sa solicitati suma din cei doi instalatori. Toate actiunile se fac din numele proprietarului, în caz de necesitate ma puteti apela 068531503. Succes!

29 october 2024
  • Advocate
  • Civil law
  • Criminal law
  • Family law
  • Real estate law
  • Other areas

...principalul ca polițiștii să identifice acele persoane ca să știți pe cine să acționați în judecată........prin serviciul locativ aveți în vedere PROBABIL gestionarul fondului locativ....probabil Î.M.G.F.L.......dacă acele persoane sunt angajați ai Î.M.G.F.L. aici trebuie apreciat pe cine de acționat în judecată.......poate fi acționat și Î.M.G.F.L. dacă sunt lucrătorii lor.....

29 october 2024
Iulia Ghețivu
  • Advocate
  • Civil law
  • Family law
  • Traffic violations
  • Real estate law
  • Business law

Bună ziua, pe lângă toate informațiile furnizate de colegi, depuneți cererea de chemare în judecată împotriva companiei unde lucrează cei doi instalatori. Angajatorul poartă răspundere pentru fapta prepusului său (în speță instalatorii).

04 november 2024