Buna ziua. Sotul a cumparat o masina din Germania, a adus-o acasa, a vamuit-o si a inmatriculat-o cu numere moldovenesti. Acum vrea sa o inmatriculeze pe alta persoana ca sa nu o imparta cu mine, deoarece ne aflam in proces de divort! Pot cere sa fie sechestrata masina mentionata?
Serghei Marciuc
Bună ziua Elena.
Puteţi înainta o cerere de asigurare a acţiunii şi deja instanţa va decide să aplice sau nu măsuri de asigurare.
Codul de procedură civilă prevede următoarele:
Articolul 174. Temeiurile asigurării acţiunii
(1) La cererea participanţilor la proces, judecătorul sau instanţa dispune în aceeaşi zi aplicarea sau neaplicarea măsurilor de asigurare... mai detaliat a acţiunii. Asigurarea se admite în orice fază a procesului pînă la etapa în care hotărîrea judecătorească devine definitivă, în cazul în care neaplicarea măsurilor de asigurare a acţiunii ar face imposibilă executarea hotărîrii judecătoreşti.
Articolul 177. Cuprinsul şi modul de soluţionare a cererii de asigurare a acţiunii
(1) În cererea de asigurare a acţiunii se indică motivele şi circumstanţele pentru care se solicită asigurarea acţiunii.
(2) Cererea de asigurare a acţiunii se soluţionează de către judecătorul care examinează cauza în ziua depunerii, fără înştiinţarea pîrîtului şi a celorlalţi participanţi la proces. Dacă cererea de asigurare a acţiunii este depusă concomitent cu cererea de chemare în judecată, aceasta se soluţionează în ziua emiterii încheierii privind acceptarea cererii de chemare în judecată, fără înştiinţarea pîrîtului şi a celorlalţi participanţi la proces.
(21) Dacă cererea de asigurare a acţiunii este formulată în timpul şedinţei de judecată, aceasta se soluţionează de către instanţă în şedinţa respectivă, indiferent de absenţa unor participanţi la proces.
(3) Judecătorul pronunţă o încheiere motivată privind asigurarea sau neasigurarea acţiunii.