Mostenire deschisa in 2000

23 january 2018 176

Buna ziua. In anul 2000 a murit strabunelul, el avea 2 fiice - bunica mea si sora ei, care a murit si ea peste cativa ani. Bunica este prima care poate pretinde la mostenirea bunurilor tatalui ei, dar din cauza ca nu a gasit timp si bani, nu a mers la un notar sa intre in drepturile de mostenitor legal. Intrebare: Este vreun termen limita si daca da, poate sa mai faca ceva? Care ar fi pasii care urmeaza ca sa devina mostenitor peste 17 ani de la moartea tatalui ei?

Lawyer comments 8

Download discussion
Igor Brinișter
  • Advocate
  • Civil law
  • Family law
  • Real estate law
  • Business law
  • Other areas
  • Labour law
  • Other violations

Bună ziua Dna Stela,
Vă rog frumos să concretizați dacă sora care a decedat are un soț, copii sau nepoți?

În cazul există 2 opțiuni de acceptare a moștenirii și oricare nu ați alege-o mai întâi urmează să vă adresați în instanța de judecată. Acest opțiuni sunt:
1. Adresarea în instanța de judecată... mai detaliat pentru prelungirea termenului de acceptare a succesiunii în temeiul articolului articolului 582 Cod civil al R.S.S. Moldovenești -
„Prelungirea termenului pentru acceptarea succesiunii” care prevedea:
Termenul pentru acceptarea succesiunii, stabilit de articolul 581 din prezentul Cod, poate fi prelungit de către instanţa de judecată, dacă aceasta găseşte, că el a fost scăpat din motive întemeiate. Succesiunea poate fi acceptată după expirarea termenului susarătat şi fără a se cere aprobarea instanţei judecătoreşti, dacă toţi ceilalţi moştenitori, care au acceptat succesiunea, îşi vor da pentru aceasta consimţămîntul.
În aceste cazuri moştenitorului, care a scăpat termenul pentru acceptarea succesiunii, i se transmite numai acea parte din bunurile ce i se cuvin, care, fiind acceptată de ceilalţi moştenitori sau trecută la stat, s-a păstrat în natură, precum şi mijloacele băneşti realizate în urma vînzării celorlalte bunuri ce i se cuvin..

2. Adresarea unei cereri în instanța de judecată privind constatarea locului deschiderii succesiunii și acceptării succesiunii prin intrarea de facto în posesia bunurilor în temeiul articolului 581 Cod civil al R.S.S.Moldovenești - „Acceptarea succesiunii” care prevedea:
Pentru a dobîndi succesiunea moştenitorul trebuie s-o accepte. O succesiune nu poate fi acceptată sub condiţie sau cu rezerve.
Se consideră, că moştenitorul a acceptat succesiunea, dacă el a întrat de fapt în posesia sau administrarea bunurilor succesorale sau dacă a depus la organul notarial al locului deschiderii succesiunii o declaraţie de acceptare a ei.
Actele arătate în prezentul articol trebuie să fie săvîrşite în curs de şase luni din ziua deschiderii succesiunii.
Persoanele, pentru care dreptul la succesiune se naşte numai în caz de neacceptare a succesiunii de către alţi moştenitori, pot declara, că consimt să accepte succesiunea în cursul părţii rămase a termenului pentru acceptarea succesiunii. Dacă această parte este mai mică de trei luni, ea va fi prelungită pînă la trei luni.
Succesiunea acceptată este considerată, că aparţine moştenitorului din momentul deschiderii succesiunii.

Dat fiind faptul că străbunicul Dvs. a decedat în anul 2000, în cazul dat urmează a fi aplicate prevederile Codului civil al R.S.S.Moldovenești, deoarece această lege era în vigoare la data deschiderii succesiunii.

După ce instanța de judecată va adopta o hotărâre judecătorească, așteptați 30 să expire termenul de apel, solicitați la Cancelarie aplicarea ștampilei și mențiunii că hotărârea a intrat în vigoare și mergeți cu aceasta la un notar din raza sectorului, sau raionul unde se află bunurile.
Notarul de asemenea o să vă solicite anumite acte printre care:
- certificatul de deces, certificatul de naștere al persoanei moștenitor, buletinul de identitate și altele.

23 january 2018

va multumesc,sora bunicii are sot si copii. Dar ei au trait separat de strabunel,si nu au pretins pana acum la mostenire. Bunica a trait cu tatal ei si la ajutat pana la sfarsitul vietii.Testament nu este. Dar bunica si copiii ei socot ca au intietate deoarece l-au sustinut pe... mai detaliat strabunel lucrandui pamantul si hranindul,si cheltuielile de inmormantare.
mai am o intrebare,citez:„Prelungirea termenului pentru acceptarea succesiunii” care prevedea:
Termenul pentru acceptarea succesiunii, stabilit de articolul 581 din prezentul Cod, poate fi prelungit de către instanţa de judecată, dacă aceasta găseşte, că el a fost scăpat din motive întemeiate. se pare ca bunica nu are motive intemeiate,atunci ce va fi?

23 january 2018
Igor Brinișter
  • Advocate
  • Civil law
  • Family law
  • Real estate law
  • Business law
  • Other areas
  • Labour law
  • Other violations

1. Soțul surorii decedate și copiii lor comuni, împreună pot pretinde la 1/2 din patrimoniul succesoral, deoarece ei sunt moștenitorii drepturilor pe care le avea sora decedată. Această doime se va împarte între ei în mod egal.

Faptul că sora decedată, sau moștenitorii ei, au locuit separat de străbunel, și nu... mai detaliat a upretins până acum la moștenire, nu-i decade din dreptul de a moșteni.
În cazul în care actualmente au apărut careva pretenții acțiunea urmează a fi examinată în procedura acțiunii civile, cu atragerea soțului și copiilor surorii decedate.
Or, potrivit articolului 585 Cod civil al R.S.S.Moldovenești din 1964 - „Renunţarea la succesiune” prevedea:
În cursul termenului de şase luni din ziua deschiderii succesiunii moştenitorul legal sau testamentar are dreptul să renunţe la succesiune. Cu acest prilej el poate menţiona, că renunţă la succesiune în folosul altor moştenitori legali sau testamentari, în folosul statului sau al unei organizaţii de stat, cooperatiste sau al unei alte organizaţii obşteşti.
Renunţarea la succesiune, fără a se arăta în folosul cui renunţă moştenitoruil la succesiune, produce aceleaş efecte, ca şi neacceptarea succesiunii.
Renunţarea la succesiune se face print-o declaraţie depusă de către moştenitor la biroul notarial al locului deschiderii succesiunii.
[Alin.3 art.585 modificat prin Legea nr.126 din 30.07.98]
[Partea 3 art.585 modificată prin Ucazul din 04.09.75]

http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&id=286216

2. Referitor la prelungirea termenului de acceptare a succesiune doresc vă prezint un extras din Hotărârea Plenului Curții Supreme de Justiție „Cu privire la practica aplicării de către instanţele judecătoreşti a legislaţiei la examinarea cauzelor despre succesiune” nr. 13 din 03.10.2005, în care la Pct. 56 se menționează următoarele:
„56. Datorită caracterului contradictoriu, acţiunea despre prelungirea termenului de acceptare a moştenirii se examinează în ordinea procedurii de drept comun. Instanţa va examina temeinicia circumstanţelor invocate în motivarea acţiunii. Vor putea constitui circumstanţe temeinice de prelungire a termenului de acceptare a succesiunii: starea de invaliditate a succesorului, îngrijirea unui membru bolnav al familiei, aflarea în străinătate sau în rîndul forţelor armate, tăinuirea faptului deschiderii succesiunii de către ceilalţi moştenitori etc. Nu constituie motive temeinice de admitere a acţiunii: necunoaşterea dispoziţiilor legale incidente, lipsa de timp pentru depunerea cererii, necunoaşterea componenţei patrimoniului succesoral şi alte motive similare.
Instanţa de judecată va stabili, dacă moştenirea pentru care se solicită prelungirea termenului nu a fost acceptată de către alţi moştenitori sau dacă nu a fost transmisă în patrimoniul statului. În dispozitivul hotărîrii se va indica termenul cu care se prelungeşte posibilitatea de acceptare a succesiunii, ce nu poate depăşi 6 luni. În acest interval, persoana îndreptăţită va dispune de dreptul de a se adresa la biroul notarial pentru a accepta moştenirea şi a primi certificatul de moştenitor legal sau testamentar.
Dacă moştenirea a fost acceptată de cel puţin încă un moştenitor, instanţa va soluţiona şi litigiul cu privire la recunoaşterea dreptului de proprietate şi stabilirea cotei-părţi ideale, iar la cerere, patrimoniul succesoral se va partaja.”

http://jurisprudenta.csj.md/search_hot_expl.php?id=68

Prin urmare, în cazul în care nu există motive temeinice de a prelungi termenul de acceptare a succesiune, dar bunica Dvs. după decesul străbunelului a posedat și folosit bunurile din patrimoniul succesoral (de exemplu: a locuit în casă, a prelucrat terenul, sau l-a dat în arendă/locațiune, a achitat impozitele și are aceste bonuri, a încheiat contract cu furnizorul de energie electrică achitînd facturile, etc.) aceasta poate recurge la cea de a doua opțiune pe care am indicat-o mai sus.
Această opțiune se referă la depunerea unei cereri privind constatarea faptului cu valoare juridică și anume a acceptării succesiunii prin intrarea de facto în posesia bunurilor.

Totodată, mai am o întrebare: Străbunelul Dvs. a fost căsătorit? Dacă da, bunurile din patrimoniul succesoral au fost dobândite în timpul căsătoriei sau până la încheierea căsătoriei?

23 january 2018

strabunelul a fost casatorit de 2 ori,a mostenit pamint de la parintii lui,cu prima sotie a construit o casa,cu a doua sotie pe acelas pamint inca o casa. De la prima sotie avea pe bunica si sora ei,de la a 2 sotie nu au avut copii comuni,cea de a 2... mai detaliat sotie avea deja un fiu din alta casatorie,el a ajuns la inchisoare inca cand bunica era adolescenta,si a fost dus in Rusia,de atunci nu se cunoaste nimic despre el.Bunica nu gaseste timp, bani si vointa sa faca pasii necesari pentru mostenire. Ce se intimpla daca bunica nu va face nimic? ar putea sa ii ia statul mostenirea?Sau daca inaintea ei se adreseaza la notar cumnatul ei,el nu poate lua tot,doar jumatate?

24 january 2018
Igor Brinișter
  • Advocate
  • Civil law
  • Family law
  • Real estate law
  • Business law
  • Other areas
  • Labour law
  • Other violations

Dat fiind faptul că Dvs. ați menționat acum despre mai multe bunuri ar trebui de clarificat situația ce și când s-a construit, primit moștenire, în dar, și în ce căsătorie se afla, pentru a clarifica care este cercul final de succesori, cine și la ce parte din bunuri poate pretinde!
În... mai detaliat dependență de aceste date se poate de acționat.
Ceea ce am menționat în comentariile de mai sus se referă și la cumnatul bunicii și copii lui, precum și la încă un posibil moștenitor (succesorul celei de a doua soții).

24 january 2018

va multumesc mult,bunica mea se socoate mostenitor de drept,si se foloseste de aceste bunuri,si nu vrea sa mearga la notar,dar dupa moartea ei,copiilor ei le va fi mai greu sa legalizeze mostenirea?se poate folosi acest pamint la nesfarsit fara acte legale?pana cand va merge asa daca nimeni nu mosteneste legal... mai detaliat aceste bunuri?

24 january 2018
Igor Brinișter
  • Advocate
  • Civil law
  • Family law
  • Real estate law
  • Business law
  • Other areas
  • Labour law
  • Other violations

Bună ziua,
Nu pot să știu ce va fi viitor, deoarece legile se pot modifica.
Totuși, ar fi bine ca bunica să-și aducă actele în regulă, întru evitera complicării situație, care și așa nu este deloc simplă, pentru moștenitorii săi.

25 january 2018

Multumesc mult.

27 january 2018