Pot divorta cand sotul intretine copiii lucrand peste hotare? Risc sa pierd intretinerea copiilor?

03 may 2017 79

Buna ziua. As vrea sa desfac casatoria, sotul de mai multi ani este peste hotare, isi traieste viata lui, acasa vine odata de doua ori pe an pe 3-4 zile, avem doi copii minori, financiar ii intretine, locuim la parintii mei, nu avem o locuinta a noastra, in conditiile date sotul nu-si da acordul la divort, iar daca depun eu cerere - ma ameninta ca imi ia copiii, nici asa nu mai pot sa traiesc, dar copii sunt ceva sfint pentru mine nu vreau sa risc, ce pot sa fac in cazul acesta, care i procedura?

Lawyer comments 3

Download discussion
Ana Galus
  • Advocate
  • Civil law
  • Labour law
  • Business law
  • Family law

Buna ziua, Iulia,

Trebuie sa cunoasteti ca lipsa acordului sotului la procedura de divort nu va poate impiedica sa divortati, daca ati decis astfel. Insa, in lipsa acordului unui sot, instanta de judecata va va acorda un termen de impacare cu sotul (o data, sau de mai multe ori). Insa, daca... mai detaliat dupa expirarea acestui termen de impacare, veti insista asupra divortului, instanta va decide asupra divortului.

La fel, instanta va decide asupra stabilirii domiciliului copiilor minori cu unul dintre parinti, luind in considerare diverse circumstante, cum ar fi interesul copiilor, atasamentul acestora fata de fiecare parinte si fata de frati/surori, relatia parinte-copil, posibilităţile părinţilor de a crea condiţii adecvate pentru educaţia şi dezvoltarea copiilor (îndeletnicirile şi regimul de lucru, condiţiile de trai etc.), iar daca copiii au implinit 10 ani - si de parerea acestora.

In ceea ce priveste intretinerea copiilor puteti solicita achitarii unei pensii de intretinere a copiilor.

Regula generala prevazuta de art. 75 Codul Familiei este ca se încasează din salariul şi/sau din alte venituri ale părinţilor (tatalui in cazul dvs.) în mărime de 1/4 – pentru un copil, 1/3 – pentru 2 copii şi 1/2 – pentru 3 şi mai mulţi copii. Cuantumul cotelor stabilite la alin.(1) poate fi micşorat sau majorat de instanţa judecătorească, ţinîndu-se cont de starea materială şi familială a părinţilor, de alte circumstanţe importante.

La fel, Codul Familiei prevede faptul ca "În cazurile cînd părintele care datorează întreţinere copilului său are un salariu şi/sau alte venituri neregulate sau fluctuabile ori primeşte salariu şi/sau alte venituri, total sau parţial, în natură, ori nu are un salariu şi/sau alte venituri, precum şi în alte cazuri cînd, din anumite motive, încasarea pensiei de întreţinere, sub forma unei cote din salariu şi/sau alte venituri, este imposibilă, dificilă sau lezează substanţial interesele uneia dintre părţi, instanţa judecătorească poate să stabilească cuantumul pensiei de întreţinere într-o sumă bănească fixă plătită lunar sau, concomitent, într-o sumă bănească fixă şi sub forma unei cote din salariu şi/sau alte venituri conform art. 75."

Tot in instanta puteti solicita si partajarea bunurilor dobindite in comun pe perioada casatoriei.

Procedura consta in depunerea unei cereri in instanta de judecata in raza careia aveti domiciliul dvs. si sotul, cu solicitarea tuturor celor enumerate mai sus. Cererea poate fi depusa şi în oricare dintre sediile instanţei de la domiciliul dvs. (daca sotul are un alt domiciliu) dacă în grija dvs. se află copii minori.

Succes!

04 may 2017
Iulia Furtuna
  • Advocate
  • Labour law
  • Civil law
  • Family law

Iulia, daca decideti sa desfaceti aceasta casatorie, preferabil ar fi sa ajungeti cu tatal copiilor la un acord comun de exercitare a drepturilor parintesti (cu cine vor locui copiii dupa divort, cum veti lua deciziile privind educatia, tratamentul si alte chestiuni importante referitor la copii, care va fi regimul intrevedere... mai detaliat dintre copii si celalalt parinte si, nu in ultimul rand, cum veti imparti sarcina financiara de intretinere a copiilor - si anume stabilirea unei pensii de intretinere si participarea la cheltuieli neprevazute, de ex tratament). Acordul privin intretinerea copiilor il veti autentifica notarial, iar in caz de nerespectare, veti avea dreptul sa il executati silit prin intermediul executorului judecatoresc. Daca sotul Dvs nu este de acord sa solutionati aceasta situatie pe cale extrajudiciara, aveti dreptul sa va adresati in instanta de judecata privind desfacerea casatoriei, acordarea custodiei celor doi copii minori (instanta va decide cu cine din parinti vor locui dupa divort, tinand cont de interesul suprem al copiilor, inclusiv de dorinta lor daca au implinit 10 ani) si stabilirea pensiei de intretinere.

04 may 2017
Ana Galus
  • Advocate
  • Civil law
  • Labour law
  • Business law
  • Family law

Iulia,

Sunt absolut de acord cu avocatul Iulia Furtuna - ajungerea la o intelegere amiabala este de preferat in asa situatii, deoarece puneti la baza interesul suprem al copiilor si evitati un proces de judeca care va durata mult timp, va va solicita financiar si va va obosi psihologic.

Puteti incerca inclusiv... mai detaliat sa apelati la un mediator: http://www.justice.gov.md/slidepageview.php?l=ro&idc=601

Succes!

04 may 2017