Pot face lucrari de antrepriza la un liceu administrat de sot?

08 april 2017 32

Daca am o firma de constructii, pot realiza prin contract lucrari de reparatie la un liceu unde director este sotul meu?

Jurist comments 1

Download discussion
Irina Șeghera
  • Advocate trainee
  • Civil law
  • Labour law
  • Family law
  • Real estate law
  • Business law

Bună seara, Lili.
Conform art. 74 alin. (4) lit. a) din Legea privind achizițiile publice nr. 131 din 03.07.2015 există conflict de interese.

Mai jos extras :
Articolul 74. Reguli de evitare a conflictului de interese
(1) Pe parcursul aplicării procedurii de atribuire a contractului... mai detaliat de achiziții publice, autoritatea contractantă are obligaţia de a lua toate măsurile necesare pentru a evita situaţiile de natură să determine apariţia unui conflict de interese şi/sau manifestarea concurenţei neloiale.
(2) Persoana fizică sau juridică care a participat la întocmirea documentaţiei de atribuire are dreptul, în calitate de operator economic, de a fi ofertant, ofertant asociat sau subcontractant, dar numai în cazul în care implicarea sa în elaborarea documentaţiei de atribuire nu este de natură să distorsioneze concurenţa.
(3) Persoana fizică sau juridică care participă direct în procesul de verificare şi evaluare a candidaturilor/ofertelor nu are dreptul de a fi candidat, ofertant, ofertant asociat sau subcontractant, sub sancţiunea excluderii din procedura de atribuire.
(4) Membrul grupului de lucru are obligaţia de a semna, pe propria răspundere, o declaraţie de confidenţialitate şi imparţialitate, prin care se angajează să respecte necondiţionat prevederile prezentei legi şi prin care confirmă, totodată, că:
a) nu este soţ/soție, rudă sau afin, pînă la gradul al treilea inclusiv, cu una sau mai multe persoane angajate ale ofertantului/ofertanţilor ori cu unul sau mai mulţi fondatori ai acestora;
b) în ultimii 3 ani, nu a activat în baza contractului individual de muncă sau a altui înscris care demonstrează relațiile de muncă cu unul dintre ofertanţi ori nu a făcut parte din consiliul de administraţie sau din orice alt organ de conducere sau de administraţie al acestora;
c) nu deţine acţiuni sau cote-părţi în capitalul social subscris al ofertanţilor.
(5) În cazul în care unul dintre membrii grupului de lucru constată, pînă la sau după şedinţa de deschidere a ofertelor, că se află în una sau în mai multe dintre situaţiile specificate la alin. (4), el va solicita imediat înlocuirea sa în componenţa grupului cu o altă persoană.
(6) În cazul nerespectării prevederilor alin. (4) şi (5), Agenţia Achiziții Publice este în drept să anuleze procedura de achiziţie publică.
(7) Grupul de lucru îşi desfăşoară activitatea conform prevederilor prezentei legi şi regulamentului aprobat de Guvern.

10 april 2017